Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cu excepția situației în care perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană (UE), în contextul Brexit, nu va fi prelungită, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român (RAR).
Avertismente în acest sens au fost transmise și anterior.
"Dat fiind interesul public ridicat pentru situația autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm și cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziție stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecință, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleași condiții, omologările UE emise de UK, adică și autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiții aplicabile.
CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț din afara UE și nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România. În ceea ce privește autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă și care sunt deja înmatriculate în România, menționăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă", precizează sursa citată.
Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat în Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în secțiunea "Sistemul de direcție" din Capitolul IV, se stipulează că: "Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului", scrie Agerpres.