Deprecierea autoturismelor are legile sale nescrise, stabilite de piață în mod liber, pe baza cererii și ofertei, dar și în funcție de specificațiile fiecărui autovehicul în parte. De regulă, un autoturism este așteptat să-și păstreze circa 60% din preț, în medie, după trei ani de utilizare la un nivel rezonabil de kilometri.
Automobilele electrice nu au reușit, însă, deocamdată, să țină pasul cu restul motorizărilor, din cauza a trei factori principali: volumele încă mici existente în piață, noi și, implicit, second-hand, scăderea interesului general pentru acest tip de propulsie și lipsa de informații privind starea tehnică pe termen lung, având în vedere că au fost lansate în circulație cu doar maxim 10 ani în urmă.
Cele mai noi analize privind evoluția prețurilor la vehiculele electrice, adică viteza de depreciere după doi sau trei ani de la achiziție, arată că acestea au o tendință deloc favorabilă. În același timp, există suficiente automobile electrice care își păstrează o valoare reziduală excelentă, chiar și peste autoturismele cu combustie de top.
Tesla Model Y și VW ID.4 sunt printre mașinile cele mai populare și, totodată cele mai bine cotate pe site-urile de vânzări SH, datorită raportului performanțe/preț, dar asta pentru că au valori mari ale autonomiei și pot fi cumpărate le prețuri mult mai bune față de prețurile de listă. Acestea nu sunt însă cele mai ieftine SH EV de pe piață, pentru că au procente mici de devalorizare, la trei ani.
Tesla Model Y se dovedește a fi imbatabil pe piața de mașini rulate, conform cifrelor analizate de eCarsTrend, cu o depreciere mare, de peste 50%, care înseamnă un preț mediu de vânzare de 21.500 de euro, la o baterie care asigură 435 km autonomie. Principalul său rival de pe această piață, VW ID.4, are un preț de vânzare de nou de circa 38.900 euro, dar se vinde pe piața SH la puțin peste 20.000 de euro, în timp ce autonomia sa este de 426 km. Deprecierea lui ID.4 este, în medie, de 48,5%.
Dar modelele cu cea mai mică depreciere, dintre cele mai populare vehicule EV analizate, sunt Mercedes-Benz EQC, care pierde în trei ani doar 16,7% din preț, având însă o autonomie de 637 km, urmat de Ford Mustang Mach-E, cu 36,2% depreciere și un preț de vânzare mediu de sub 25.000 de euro, dar o autonomie de numai 390 km.
În același timp, cele mai ieftine automobile electrice (studiul nu ia în calcul Dacia Spring) sunt:
- Nissan Leaf - 3.010 de euro, 238 km autonomie, 89,3% depreciere
- BMW i3 – 5.332 de euro, 245 km, 85,7% depreciere
- Renault ZOE – 6.734 euro, 392 km, 62,3% depreciere
De asemenea, Kia Niro EV este considerată o alegere foarte bună, pentru că are un raport de depreciere foarte bun la performanțele oferite, respectiv 73,4% depreciere, ceea ce duce prețul la doar 10.000 de euro, în condițiile în care oferă 339 km autonomie.
Jaguar I-Pace este un coșmar pentru proprietarii care au cumpărat mașina în urmă cu trei ani și astăzi nu o mai pot vinde cu mare lucru. Dar asta este o veste bună pentru cei care doresc să cumpere. Prețul mediu din piață, 13.734 de euro, arată că cererea este slabă, deși mașina încă mai oferă 333 km autonomie. O situație asemănătoare este și pentru Audi e-tron, primul model electric al mărcii din Ingolstadt, care poate fi cumpărat cu un preț mediu de 25.800 de euro (60% devalorizare), cu o autonomie de aproximativ 290 km.

Pe de altă parte, temerea privind epuizarea bateriilor se arată a fi nefondată, în condițiile în care mașinile mai vechi păstrează în continuare de cele mai multe ori valori ale SoH (state of health) de peste 90%, ceea ce înseamnă că performanțele rămân apropiate de cele din fabrică la mulți ani de la achiziție. Singurul criteriu care poate fi luat în seamnă la achiziție este numărul de kilometri, care înseamnă automat și un număr foarte mare de încărcări.
Vestea bună este că cele mai multe automobile electrice din gama medie, adică mașini de la Tesla, Hyundai, Kia, VW, Volvo, cu dimensiuni care oferă confort, cu echipamente și tehnologii de ultimă generație și autonomii decente, pot fi cumpărate cu prețuri între 17.000 și 20.000 de euro.












