Marca Scout a grupului VW va avea propria uzină, fără parteneri externi

Marca Scout a grupului VW va avea propria uzină, fără parteneri externi
scris 24 feb 2023

Volkswagen Group renunță la eventuali parteneri și va relansa marca Scout într-o uzină proprie, în SUA, după ce a negociat cu Magna și cu Foxconn. Anterior, reprezentanții companiei lăsaseră de înțeles că sunt în căutarea unei companii partenere, care să preia sarcina producției.

Brandul istoric Scout va fi lansat în SUA de grupul Volkswagen, fără să fie implicate alte companii în producția sau dezvoltarea mașinii, potrivit Automobilwoche care citează surse din interiorul companiei. Anul trecut, VW Group a anunțat oficial că a cumpărat marca și a început dezvoltarea platformei care va sta la baza celor două modele propuse. Acum, informațiile arată că la vârful VW Group s-a luat decizia ca grupul să meargă singur în acest demers. Există și posibilitatea, neconfirmată oficial, ca anunțul șefului Audi, Markus Duesmann, privind construirea unei uzine pentru marca Audi, în SUA, să aibă legătură cu decizia privind viitorul mărcii Scout, astfel încât cele două mărci să fie produse în aceeași fabrică.

Urmărește-ne și pe Google News

Scout, un brand off-road lansat în urmă cu jumătate de secol, va fi readus la viață ca marcă de mașini electrice, însă cu performanțe 4x4 care să amintească de mașinile originale. Din acest motiv, grupul va produce mașina pe platforme specifice, pe șasiu separat, dar adaptat la propulsia electrică. Platforma ar putea utiliza componente de pe actuala platformă MEB, regăsită pe toate mașinile electrice ale grupului. Lansarea Scout a fost prevăzută pentru 2026, iar primele modele anunțate au fost un pick-up electric și un SUV, astfel că timpul necesar construirii unei uzine este foarte scurt.

Decizia luată de managementul grupului german a fost ca marca Scout să fie adminsitrată independent, chiar dacă va fi deținută integral de grupul german, pentru a-și putea exploata la maxim imaginea. „Acum, când Volkswagen a gestionat schimbarea în SUA, acum profităm de oportunitatea de a ne extinde în continuare poziția pe una dintre cele mai importante piețe de creștere pentru vehiculele electrice. Electrificarea oferă o oportunitate istorică de a intra în segmentul extrem de atractiv de pick-up și R-SUV ca grup, subliniind astfel ambițiile noastre de a deveni un jucător major pe piața din SUA” au explicat reprezentanții VW Group strategia pe care o vor aborda pe piața americană.

Dacia Sandero, cel mai vândut automobil din Europa, în ianuarie CITEȘTE ȘI Dacia Sandero, cel mai vândut automobil din Europa, în ianuarie

Anul trecut au fost deja publicate primele schițe ale celor două modele, iar în acest an am putea vedea și primele imagini cu un eventual prototip, din timpul procesului de proiectare și dezvoltare.

„Compania va fi o entitate și o marcă separată, administrată independent, în cadrul Grupului Volkswagen. Acest lucru corespunde noului model de management al grupului: unități mici care sunt agile și au acces la platformele noastre pentru a valorifica sinergiile,” a explicat modul de funcționare al Scout Arno Antlitz, CFO Volkswagen AG.

Lansată ca un concurent pentru legendarele Ford Bronco și Jeep Wrangler, Scout a reprezentat multă vreme modelul american al mașinii de teren performantă, dar accesibilă. Volkswagen a cumpărat drepturile pentru brandul Scout odată cu cumpărarea grupului Navistar de către Traton, divizia de camioane a VW Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
scout
vw sua
offroad