Lufthansa intenționează să recruteze 20.000 de angajați în Europa

Lufthansa intenționează să recruteze 20.000 de angajați în Europa
scris 21 nov 2022

Grupul german Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a demarat o campanie pentru a recruta 20.000 de angajați în Europa, pe fondul unei relansări puternice a traficului aerian și al penuriei de mână de lucru în acest sector, informează AFP.

Lufthansa "recrutează 20.000 de noi colaboratori" specializați în "45 de meserii", la facilitățile din Germania, Austria, Elveția și Belgia, a informat grupul german într-un comunicat de presă. Compania este interesată în mod special să recruteze "tehnicieni, specialiști în IT, juriști, piloți și personal de cabină", adaugă Lufthansa.

Urmărește-ne și pe Google News
Într-o perioadă tulbure, Disney își readuce fostul CEO la conducere. Acțiunile cresc puternic CITEȘTE ȘI Într-o perioadă tulbure, Disney își readuce fostul CEO la conducere. Acțiunile cresc puternic

O parte din aceste oferte de angajare vizează crearea de noi posturi, iar restul sunt destinate înlocuirii salariaților care au părăsit grupul, a precizat un purtător de cuvânt pentru AFP, scrie Agerpres.

Conform cifrelor publicate recent, Lufthansa avea 108.000 de salariați la finele lunii septembrie și intenționează să majoreze acest număr la aproximativ 115.000 la finele lui 2023, ceea ce ar fi mai puțin decât cei 138.000 de angajați pe care grupul îi avea la finele lui 2019, înaintea pandemiei de Covid-19.

Pentru a avea succes cu recrutările sale, transportatorul aerian va lansa o campanie de comunicare "în presă, pe radio și online precum și pe toate rețelele sociale", pentru a ajunge la candidații de care are nevoie.

La fel ca și restul transportatorilor aerieni, Lufthansa suferă de pe urma unei penurii de angajați, după ce numeroși salariați ai companiilor aeriene au părăsit definitiv sectorul după pandemie. Chiar și Lufthansa a eliminat 30.000 de posturi între 2020 ș 2021, din cauza crizei sanitare.

În prezent, grupul german, care pe lângă Lufthansa deține și companiile Austrian, Swiss, Eurowings și Brussels Airlines, profită de o relansare puternică a traficului aerian și în doilea trimestru al acestui an a realizat primul său profit trimestrial din ultimii doi ani.

La mijlocul lunii septembrie, statul german și-a vândut restul acțiunilor pe care le mai deținea la Lufthansa, companie la care în 2020 deținea o participație de 20%, ca urmare a unui plan de salvare în valoare de nouă miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
angajti