Honda se aliniază tendinței de eliminare a motoarelor diesel pentru Europa, anunțând că, începând din 2021, niciun model nou al mărcii nu va mai fi alimentat cu motorină.
Honda este a doua companei japoneză care anunță finalul epocii diesel în Europa, odată cu următoarele noi modele lansate. Dave Hodgetts, director Honda Marea Britanie, a declarat pentru Automotive News că în momentul lansării următoarei generații Civic nu va mai exista niciun automobil diesel în oferta mărcii, pe piața din Europa. Viitorul Honda CR-V, care va fi lansat anul viitor, va fi primul model ce va avea în gamă doar motoare pe benzină și hibrid. Vânzările versiunii hibride vor prelua toate cererile de diesel, fiind estimate la 50% din vânzări, respectiv circa 30.000 de unități anual.
Honda intenționează ca, până în 2025, 60% din modelele gamei să aibă și o versiune electrificată (full-electric sau hibrid).
În materie de mașini complet electrice, primul astfel de vehicul va fi Urban EV, al cărui concept a fost prezentat deja în urmă cu mai bine de un an, la Geneva. Modelul este unul subcompact, fiind comparabil cu Renault ZOE. Acesta ar trebui să fie lansat anul viitor, pe piața din Europa.
Dincolo de aceste planuri, Honda va continua să producă motoare diesel în uzina din Marea Britanie. Acestea nu sunt, însă destinate pieței din UE, unde marca nu le-a mai omologat după ultimele standarde, ci sunt exportate pe alte piețe, de exemplu India
Până acum, Toyota a fost primul constructor care a anunțat eliminarea motoarelor diesel din gamă, iar Volvo a urmat cu același tip de anunț, după ce decenii la rând marca a fost campioană la proporția motorinei în ofertă. La rândul său, marca sport Porsche a anunțat că renunță definitiv la motoarele diesel pentru mașinile sale.
Cu toate acestea, reprezentanții industriei auto continuă să susțină că blamarea motoarelor diesel este o greșeală, cele mai noi versiuni ale acestor motorare fiind foarte puțin poluante, mult mai puțin decât cele pe benzină.
Mai multe orașe din Germania au anunțat introducerea de restricții pentru mașinile echipate cu motoare diesel mai vechi, de la Euro 4 în jos, din cauza poluării. Ca efect, vânzările de mașini diesel din Germania, dar și din alte state europene vestice, au scăzut dramatic în acest an, coborând la o proporție de circa 30% din totalul vânzărilor. Acest lucru face ca această motorizare să fie tot mai puțin rentabilă pentru mulți dintre constructori, dezvoltarea și susținerea dieselului pe termen lung nemaifiind o opțiune din punct de vedere al business-ului.