Fraudată cu 40 milioane euro după ce un director din România a fost victima hackerilor, Leoni și-a redus estimarea privind rezultatul EBIT

Fraudată cu 40 milioane euro după ce un director din România a fost victima hackerilor, Leoni și-a redus estimarea privind rezultatul EBIT
scris 21 sep 2016

Compania germană Leoni, care a fost fraudată recent cu circa 40 de milioane de euro după ce directorul financiar al fabricii Leoni Wiring Systems, din Bistrița, a devenit victima hackerilor, și-a revizuit în scădere estimarea privind profitul înainte de dobânzi și taxe (EBIT) pentru acest an, în condițiile în care board-ul producătorului de cabluri auto consideră că șansele ca Leoni să poată cere despăgubiri până la finele anului nu sunt realiste.

Conducerea Leoni a decis să reducă estimarea privind rezultatul EBIT din acest an la 65 milioane de euro, de la 105 milioane de euro anterior, pentru a reflecta pierderea cauzată de fraudă.

Urmărește-ne și pe Google News

"Compania continuă să lucreze la clarificarea incidentului și analizează aspectele privind îndreptățirea la despăgubiri care să compenseze pierderea financiară. În baza situației actuale, o soluționare în 2016 privind dreptul la despăgubiri nu reprezintă o perspectivă realistă", arată grupul german într-o notă pentru investitori.

La mijlocul lunii trecute, Leoni a anunțat că a fost victima unei fraude electronice de aproximativ 40 milioane de euro, după ce persoane neidentificate ar fi folosit acte false pentru a reruta fondurile companiei către conturi externe. Leoni nu a dat detalii suplimentare, însă, potrivit informațiilor apărute în presa din România, suma ar fi fost virată chiar de către directorul financiar al fabricii Leoni din Bistrița, cazul fiind preluat de procurorii DIICOT. Procurorii au început o anchetă pentru constituirea de grup infracțional, înșelăciune și fals în înscrisuri private, conform ProTV. La acel moment, reprezentanții Leoni au precizat că lichiditățile companiei nu au fost afectate în mod semnificativ, iar indicatorii de performanță evoluează în linie cu estimările inițiale.

Leoni anunță că a fost victima unei fraude de 40 milioane euro CITEȘTE ȘI Leoni anunță că a fost victima unei fraude de 40 milioane euro

Leoni a păstrat neschimbată, la 4,4 miliarde de euro, estimarea referitoare la vânzările globale din acest an și a precizat că rezultatul operațional se va încadra în ținta stabilită inițial.

"Consiliul de Administrație va respecta politicile existente în privința dividendelor și va plăti aproximativ o treime din profitul net consolidat pentru anul fiscal 2016, ținând cont de costul excepțional al cazului de fraudă, care, după cum stau lucrurile în prezent, nu va fi deductibil", se mai precizează în nota către investitori.

Fondată în 1917, Leoni este lider global în furnizarea de sisteme de cablare și tehnologie de cablu, cu peste 75.000 de angajați în 32 de țări. Printre clienții Leoni se află Volkswagen, Siemens și Deutsche Telekom.

În România, compania deține trei fabrici - în Arad, Bistrița și Pitești - și are peste 14.000 angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
leoni
estimare profit
frauda
bistrita
diicot