VW intenționează să lanseze versiunea cabrio a modelului electric ID.3, însă o decizie va fi luată doar după testarea opiniei publice. Compania a lansat câteva schițe și informații, pentru a vedea reacția publicului.

Volkswagen ID.3 ar putea fi una din primele mașini electrice contemporane care să ofere și o caroserie decapotabilă. Compania germană a prezentat două schițe ale unui potențial model derivat din ID.3. Inițial, cei de la VW au publicat pe Twitter o postare în care aminteau de succesul lui VW Beetle Cabrio, anunțând că pregătesc o surpriză la fel de mare.

Ulterior, Herbert Diess, CEO al VW Group, a publicat primele propuneri de imagini, cu textul: „liniștit, lin, deschis: ne gândim la o e-convertibilă, poate un VW ID.3 decapotabilă. Ce credeți?”. Metoda este cea mai la îndemâna celor de la VW, ei putând să măsoare rapid interesul publicului pentru un astfel de model.

Ulterior, Ralf BRandstatter, CEO al mărcii VW, a postat și el pe contuld e Linkedin un text referitor la această idee, alături de schițele unui model cu două uși, dar cu trăsături preluate de la VW ID.3. „Un ID.3 decapotabil? Sună interesant: să te bucuri de natură cu acoperișul coborât, cu o putere instant, dar în tăcere. Asta ar putea să ofere o întreagă, extraordinară senzație de libertate. Admit: este o idee foarte tentantă. Încă analizăm cum să transofrmăm acest concept în realitate.

Pentru orice eventualitate, echipa de design a făcut deja schițe ale ideii inițiale. Cea mai excitantă întrebare: ce credeți voi? Ar putea fi condusul electric și o experiență în aer liber o potrivire perfectă?”

