Dacia Sandero se pregătește pentru lansarea celei de-a treia generații, programată pentru debutul la Salonul Auto din Paris, în toamna anului 2020. Primele date apărute în presa franceză confirmă informațiile Profit.ro.
Dacia Sandero va fi lansată oficial la Paris, iar primele fotografii vor fi publicate cu aproximativ o lună înainte. Subcompacta dezvoltată de Renault pentru marca Dacia vine cu o serie de noutăți remarcabile: în primul rând, este pentru prima dată când se renunță la platforma B0, derivată din modelul Clio 2, lansat în 1998.
Este un moment istoric pentru marca românească de automobile, pentru că Sandero va folosi (aproape) aceeași platformă ca și modelul Renault Clio 5. Platforma CMF-B, în varianta entry-level (unele componente vor fi adaptate pentru costuri reduse ale mașinilor), a fost creată de Alianța Renault Nissan Mitsubishi pentru toate mărcile și toate modelele subcompacte. După Clio, Captur 2 și Nissan Juke, vine rândul modelelor Dacia Logan și Sandero, în timp ce Duster, Lodgy și Dokker mai au de așteptat.
Dacia Sandero - simulare computerizată
Publicația L’Argus, apropiată de constructorul francez, confirmă faptul că arhitectura lui Snadero va fi una adaptată pentru clienții cu bugete mai mici, chiar dacă va fi aceeași platformă. De asemenea, o parte din tehnologii vor lipsi, pentru a nu încărca inutil costul de producție.
Motoarele vor fi, în mare, aceleași de pe Duster/Sandero actuale, fără să fie disponibile noile motoare diesel, mai scumpe, de 115 CP, sau noul TCe de 130 CP.
În schimb, Sandero Stepway va primi un motor mild-hibrid, asemănător cu cel pe care l-a anunțat Ford pe modelul Puma. Este vorba despre un 1.6 benzină, care va dispune de o putere de 140 CP.
CITEȘTE ȘI BMW, dată în judecată în SUA pentru încălcarea unui patent de motoare hibridCaroseria sedan, celebrul Logan, va beneficia de evenimentul de lansare în care va debuta Sandero, chiar dacă cel mai vândut automobil din România nu mai este la fel de popular în restul Europei.
Potrivit informațiilor din interiorul companiei Dacia, anul 2020 va fi un an plin pentru marca românească, fiind programate și lansările noilor Lodgy și Dokker. Acestea nu beneficiază de noua platformă, ci vor fi construite pe vechile tehnologii. Lodgy va fi redesenată pentru a putea face față asaltului SUV-urilor. Noul model va avea un look specific unui SUV, chiar dacă nu va beneficia și de calitățile unui astfel de model.