O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambițiosul program al țării, a anunțat agenția China Nouă, citată de AFP.
Sonda Chang'e 6, care a decolat de la Centrul de lansare spațială Wenchang de pe insula tropicală Hainan (sud), este alcătuită dintr-un orbitator, o capsulă de întoarcere, un modul de aterizare și un modul de ascensiune. De la lansarea sa la 3 mai, a trecut prin diferite etape, inclusiv transferul Pământ-Lună, frânarea în apropierea Lunii, intrarea pe orbita lunară și coborârea la locul de aterizare. Combinația de modul de aterizare și modul de ascensiune s-a separat de combinația orbitor-capsulă de întoarcere la 30 mai, a precizat CNSA.
Locul de aterizare este un crater de impact cunoscut sub numele de Bazinul Apollo, situat în cadrul Bazinului SPA. Alegerea a fost făcută din cauza valorii potențiale a Bazinului Apollo pentru explorarea științifică, precum și a condițiilor din zona de aterizare, inclusiv a condițiilor de comunicații și telemetrie și a planeității terenului, a declarat Huang Hao, expert spațial la China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC), scrie News.ro.
Potrivit lui Huang, terenul de pe partea îndepărtată a Lunii este mai accidentat decât cel de pe partea vizibilă, cu mai puține zone plane continue. Cu toate acestea, bazinul Apollo este relativ mai plat decât alte zone de pe partea îndepărtată, ceea ce îl face potrivit pentru aterizare.
După aterizare, sonda ar trebui să finalizeze eșantionarea în două zile. Aceasta a adoptat două metode de eșantionare a Lunii: utilizarea unui sistem de forare pentru a colecta eșantioane din subteran și prelevarea de eșantioane de la suprafață cu ajutorul unui braț robotic.
În 2018, Chang'e-4 a oferit Chinei prima sa aselenizare fără echipaj uman, tot pe partea îndepărtată a Lunii. În 2020, Chang'e-5 a marcat prima dată în ultimii 44 de ani când oamenii au recuperat mostre lunare, iar Chang'e-6 ar putea face din China prima țară care aduce mostre de pe partea "ascunsă" a Lunii.
Odată ajunsă pe Lună, sonda va petrece două zile pentru a preleva 2 kilograme de mostre înainte de a se întoarce pe Pământ, unde se așteaptă să aterizeze în Mongolia interioară.
Fereastra în care sonda poate colecta eșantioane de pe partea îndepărtată a Lunii este de 14 ore, față de 21 de ore în cazul părții apropiate de Pământ.
Probele aduse de Chang'e-5 au permis oamenilor de știință chinezi să descopere noi detalii despre Lună, inclusiv o datare mai precisă a intervalului de timp în care a avut loc activitatea vulcanică pe Lună, precum și un nou mineral.
Pe lângă descoperirea de noi informații despre corpul ceresc cel mai apropiat de Pământ, Chang'e-6 face parte dintr-un proiect pe termen lung de construire a unei stații permanente de cercetare pe Lună: Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), condusă de China și Rusia.
Construcția unei astfel de stații ar oferi un avanpost pentru ca China și partenerii săi să continue explorarea spațiului cosmic.