Noul Fiat Grizzly și versiunea Grizzly Fastback sunt două crossovere care fac trecerea de la micul Grande Panda la lumea SUV-urilor, având dimensiuni tipice de clasă C.
„Grande Panda a marcat revenirea FIAT în lumea vehiculelor de transport accesibile pentru familii. Cu Grizzly și Grizzly Fastback, completăm această gamă cu două vehicule concepute în funcție de nevoi diferite, stiluri de viață diferite, dar care împărtășesc aceeași idee: inteligente, accesibile și înrădăcinate în ADN-ul de design FIAT.
Împreună, acestea readuc FIAT în centrul pieței mobilității familiale cu o gamă completă și coerentă”, spune Olivier Francois, CEO FIAT și director general de marketing al grupului Stellantis.
Caroseria lui Grizzly este una de SUV clasic, având o lungime de sub 4,5 metri, după cum a anunțat pentru moment marca italiană, fiind, cel mai probabil, similară cu cea a modelelor înrudite, Citroen C3 Aircross/Opel Frontera, adică 4,39 metri.
Asta înseamnă că este cu doar 5 cm mai lung decât Duster, care reprezintă unul dintre principalii competitori în segmentul B-SUV.
Fiat Grizzly va oferi aceleași motoare cu care Stellantis ne-a obișnuit pe aproape toate modelele sale, respectiv un mild-hybrid de 1.2 litri și o motorizare electrică de 113 CP.
Designul amintește de Grande Panda, în timp ce silueta caroseriei trimite imediat cu gândul la celelalte modele similare, Citroen C3 Aircross sau Opel Frontera.
Fiat spune că cele două modele vor fi lansate pe toate piețele globale ale mărcii, în Europa, Orientul Mijlociu și America Latină. Producția va fi asigurată de fabrica Stellantis din Kenitra, Maroc, locul în care sunt produse și mașinile Citroen dezvoltate pe aceeași platformă, Smart Car Platform.
Startul comenzilor a fost anunțat pentru a doua jumătate a anului, posibil sincronizată cu Salonul Auto din Paris.

















