Mercedes își schimbă radical aspectul mașinilor sale, odată cu noua generație E Class, care vine cu faruri complet redesenate și elemente noi, chiar dacă proporțiile mașinii păstrează stilul mărcii.
Ultimul E Class cu motoare cu combustie, a șasea generație, a fost lansat de Mercedes-Benz în cadrul unui eveniment digital, care precede introducerea modelului în oferta dealerilor mărcii. Noul E Class vine nu doar cu un nou design, care iese chiar și din tiparele familiei EQ, ci vine și cu o schimbare de strategie la nivelul caroseriilor.
Odată cu această generație, E Class va pierde versiunile coupe, care se vor muta în noua clasă CLE. Va păstra în schimb break-ul, care face parte în mod tradițional din familia acestui model. Având în vedere momentul lansării, la finalul vieții, în 2030, următoarea generație va fi deja 100% electrică, dar motorizările cu benzină și cele diesel ar putea supraviețui în regiunile de pe glob în care nu vor fi interzise.
Pentru Mercedes-Benz, noul E Class este extrem de important, având în vedere ponderea acestui model în vânzările mărcii și, mai ales, în veniturile sale, el făcând parte din noul segment Core Luxury, după segmentarea proprie introdusă recent.
Una dintre marile schimbări prin care a trecut limuzina E Class este cea referitoare la digitalizare și controlul sistemelor de asistență, care sunt preluate de la modelul-amiral, S Class. Toate sistemele sunt acum parte a MB.OS, sistemul de operare care cuprinde atât funcțiile de comandă și control, cât și pe cele de entertainment.
La interior, MBUX,e afișajul se realizează pe trei ecrane diferite, amplasate pe lățimea mașinii. Pasagerul din dreapta primește și el un ecran, pe care șoferul nu-l poate vedea, chiar dacă este pornit pe parcursul rulării. Sistemul permite integrarea aplicațiilor la modă, Tik Tok sau Zoom pentru conferințe live, având încorporată chiar și o cameră pentru selfie-uri și acces la aceste aplicații.
CITEȘTE ȘI Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Renault Group și în Top 10 în Europa, după Tesla și VWDacă motorizările cu combustie (atât benzină cât și diesel) sunt cunoscute deja, toate fiind mild-hybrid, pe 48 de volți, cu capacități de 2.0 litri, noutatea este motorul plug-in hybrid, care are în spate o baterie de 25 kWh, aproape la fel de mare precum cea de pe Dacia Spring. Aceasta va permite rularea în regim electric pe distanțe scurte de circa 100 km și va oferi energia necesară pentru un plus de putere atunci când este nevoie.
Mercedes nu a anunțat deocamdată prețurile noului model, acestea urmând să fie anunțate odată cu startul comenzilor. E Class va fi produs în Germania, în Sindelfingen, alături de CLS, GLC, EQS și S Class, precum și în China.