Direcția Regim Permise și Înmatriculare Vehicule a anunțat că a început "o anchetă internă" după ce a fost sesizată cu privire la eliberarea unor documente peste rând. Instituția susține că niciun șef nu a avut cunoștință despre fapta comisă de un angajat.
Totul a pornit de la o sesizare a unui parlamentar USR, Cornel Zainea, care l-a văzut pe fostul ministru Dan Șova sărind peste rând cu ajutorul unui angajat al Direcției.
"Aveam 5 persoane în față, 2 ghișee erau funcționale. Așadar, un timp de așteptare foarte mic. Deodată surprind o scenă care îmi taie răsuflarea: un domn care presupun că e un angajat la DRCPIV îl bagă scurt în față pe cineva venit de curând. Încerc să iîmi amintesc fața teribil de cunoscută a VIP-ului, apoi dintr-odată mă luminez: Dan Șova, chiar el!". Acesta este o parte din mesajul postat de parlamentar, iar de aici a pornit investigația.
Reprezentanții DRPCIV au confirmat astăzi fapta, anunțând că ancheta va stabili dacă a fost sau nu abatere disciplinară.
„În urma aspectelor semnalate în data de 06.04.2017, cu referire la activitatea de preschimbare a permiselor de conducere de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului jud. Ilfov, la nivelul unității noastre s-au declanșat încă din cursul serii de ieri verificări ale acestor aspecte.
CITEȘTE ȘI Noi detalii despre taxarea mașinilor cu stickere: Impozit mai mare pentru mașini poluanteDin verificările efectuate a rezultat faptul că doi lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, respectiv DRPCIV ar fi facilitat efectuarea unei operațiuni de preschimbare a permisului de conducere al unei persoane. Precizăm că nicio persoană cu funcție de conducere nu a avut cunoștință de această situație.
Având vedere aceste aspecte, a fost declanșată procedura de cercetare disciplinară care va stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și aplicarea, după caz, a sancțiunilor, conform prevederilor legale.”, se mai arată în comunicatul DRPCIV, din MAI.
Reamintim că eliberarea permiselor de conducere se face prin intermediul unui sistem automatizat, prin programare online sau prin eliberarea de bonuri cu numere de ordine.
Și atunci Direcția Regim Permise de Conducere susținea că vor fi declanșate "verificări interne".
Întreaga activitate a birourilor de eliberare a permiselor și certificatelor de înmatriculare este supravegheată video și poate fi urmărită de oricine online.