FOTO Cupra se întoarce la motoarele cu combustie cu noul SUV Terramar

FOTO Cupra se întoarce la motoarele cu combustie cu noul SUV Terramar
scris 4 sep 2024

După un start cu mașini SEAT rebranduite și apoi un parcurs de succes cu noi modele electrice proprii, CUPRA revine în zona modelelor cu combustie, cu un SUV compact, înrudit cu celelalte modele similare din grupul VW, construite pe platforma MQB Evo, dar ceva mai sportiv.

CUPRA, brandul premium sport al spaniolilor de la SEAT, a prezentat în premieră SUV-ul Terramar, un model compact construit pe aceeași versiune MQB Evo a platformei pe care au fost construite VW Tiguan și Skoda Kodiaq, cele mai noi ediții. Este aceeași platformă pe care o va folosi viitorul Audi Q3, anul viitor, și este de așteptat să aibă foarte multe în comun cu modelul spaniol. Pentru a-și menține spiritul sportiv, reprezentanții companiei spun că au făcut propriile setări ale platformei, la nivel de suspensii și gardă la sol.

Urmărește-ne și pe Google News
Primele scenarii pentru calea ferată de mare viteză București-Budapesta. Pe unde pot trece trenurile cu peste 200 km/h și care sunt costurile estimate CITEȘTE ȘI Primele scenarii pentru calea ferată de mare viteză București-Budapesta. Pe unde pot trece trenurile cu peste 200 km/h și care sunt costurile estimate

Din punct de vedere al designului, mașina arată la fel de bine ca restul modelelor, având o puternică asemănare cu cel mai recent SUV electric, Tavascan. Anunțul precizează că designul a fost creat la Barcelona, chiar dacă mașina va fi produsă pe o platformă germană și va fi asamblată în Ungaria, în fabrica Audi.

FOTO Cupra se întoarce la motoarele cu combustie cu noul SUV Terramar

Noutatea acestui SUV stă chiar în motorizările conservatoare pe care le adoptă, în cadrul politicii de reconsiderare a propulsiilor hibride și plug-in hibride, la nivelul întregului grup. Chiar dacă traseul pe care și l-a fixat CUPRA este unul electric, cererea din ultima perioadă pentru motoarele cu combustie electrificate justifică pe deplin această lansare.

Cel mai mic și la propriu și la figurat motor va fi cel de 1.5 litri mild-hybrid, un TSI care primește ajutor de la un motor electric și bateria de 48 volți, pentru a oferi o putere maximă de 150 CP. Două propulsoare TSI de 2.0 litri, cu 204 CP și, respectiv, 265 CP, vor reprezenta oferta destinată familor motoarelor sportive pe benzină, iar versiunile de top vor avea la bază același propulsor de 1.5 litri, dar asociat cu motoare electrice mai puternice împreună cu o baterie de 19,7 kWh. Unul va avea 204 CP, celălalt, 272 CP, vor beneficia de o autonomie electrică de 100 km și vor putea fi încărcate inclusiv la stații DC. Toate vor fi însoțite de cutia automată DSG cu 7 rapoarte.

ULTIMA ORĂ Înmatriculările de autoturisme au scăzut dramatic. Un model de import a depășit Jogger și Sandero CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Înmatriculările de autoturisme au scăzut dramatic. Un model de import a depășit Jogger și Sandero

La interior, arhitectura planșei de bord va fi una devenită clasică, cu instrumentar de bord de 10,25 inchi și multimedia de 12,9 inchi.

Dimensiunile noului SUV sunt specifice clasei compacte, la limita inferioară a acesteia, cu 4,52 metri lungime, 1,86 metri lățime și 1,58 metri înălțime. Pentru comparație, Skoda Kodiaq are 4,75 metri lungime, într-un segment în care lungimea standard este 4,60 metri.

Noul CUPRA Terramar va începe livrările în ultimul trimestru al acestui an, când vor fi anunțate și prețurile pentru piețele europene.

FOTO Cupra se întoarce la motoarele cu combustie cu noul SUV Terramar
viewscnt
Afla mai multe despre
cupra terramar
cupra suv
cupra tsi