Ford va concedia 550 de persoane, în cadrul restructurării business-ului din Europa

Ford va concedia 550 de persoane, în cadrul restructurării business-ului din Europa
scris 14 mai 2019

Ford Motor va elimina 550 de locuri de muncă în Marea Britanie, în cadrul procesului de restructurare anunțat anterior, care vizează business-ul european, aflat pe pierdere, potrivit unor informații neoficiale.

Ford pregătește o reducere de personal în Marea Britanie, acolo unde planurile companiei urmăresc o amplă restructurare. Măsura a fost confirmată de cei de la Ford, însă nu au fost avansate cifre exacte. Presa britanică scrie de 550 de locuri de muncă, cei de la Ford au spus că nu se cunoaște încă numărul exact al persoanelor care vor fi concediate.

Urmărește-ne și pe Google News

Ford Motor a demarat un proces de remodelare a diviziei din Europa, care încă nu a reușit să iasă din zona roșie, majoritatea modelelor, cu excepția SUV-urilor, generând pierderi pentru companie. La începutul anului, Ford a anunțat un volum total de 5.000 de persoane ce vor fi concediate în Europa, dar nu a detaliat. Metoda principală de resducere a lcourilor de muncă a fost bazată pe plecări voluntare, cu compensații salariale motivante. Ford are peste 50.000 de angajați în Europa.

Ford Europe a prezentat oficial, în luna ianuarie, planul de restructurare, care țintește obținerea unei marje de profit de 6 procente „pe termen lung”, fără a fi precizat un deadline. În 2019 și 2020 vor avea loc cele mai ample acțiuni de reducere a costurilor: concedieri, închiderea unor fabrici și oprirea din producție a unor modele.

Presa japoneză: Renault, o nouă propunere de constituire a unui holding cu Nissan, respinsă CITEȘTE ȘI Presa japoneză: Renault, o nouă propunere de constituire a unui holding cu Nissan, respinsă

Printre cele mai imporante măsuri anunțate de Ford se numără ieșirea din fabricație a modelelor C-Max și Grand C-Max, în uzina din Saarlouis din Germania, oprirea producției la uzina de cutii de viteze din Bordeaux, Franța, revizuirea business-ului din Rusia, unde funcționează un joint-venture local, și comasarea unor activități din Marea Britanie.

De asemenea, în privința angajaților, măsurile anunțate vizează, teoretic, toate unitățile de producție, anunțul precizând doar că „îmbunătățirile costurilor structurale vor fi susținute prin reducerea surplusului de forță de muncă de-a lungul tuturor funcțiilor - salariați și cu ora”. În această fază, ceea ce s-a anunțat este că „Ford țintește reducerea costurilor cu forța de muncă, cât de mult posibil, prin plecări voluntare în Europa și va lucra îndeaproape cu partenerii sociali și alți acționari pentru atingerea acestui obiectiv”. În acest sens urmează consultări cu sindicatele și ceilalți parteneri sociali.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford europe
concedieri ford
restructurare ford europa