Fabricile Ford din Rusia lucrează în prezent la capacitate maximă, în urma redresării vânzărilor, dar compania încă poate exporta vehicule către Europa, transmite Automotive News Europe. O serie de furnizori ai operațiunilor Ford din Rusia exportă deja componente auto către fabricile Ford din Europa, un exemplu fiind firma turcă Coskunoz, care trimite componente pentru modelul EcoSport produs în România.
Ford Sollers, societatea mixtă înființată în 2011 de producătorul auto american Ford și de grupul rus Sollers, a investit 1,5 miliarde de dolari în ultimii ani pentru a construi mașini și motoare în Rusia, arată Agerpres.
În timpul declinului prelungit al vânzărilor pe piața rusă, Ford a livrat mașini către fostele țări sovietice, cum ar fi Belarus și Kazahstan, dar acum vrea să-și diversifice destinațiile de export.
28 noiembrie - Profit Financial.forum