Deși șeful Ford din Europa, Martin Sander, cel care a gândit planul de reducere a amprentei industriale din regiune, a plecat la Volkswagen, constructorul american nu renunță la închiderea planificată a uzinei din Saarlouis, acolo unde este produs modelul Focus. Reducerile de personal vor continua până când se va ajunge la masa critică negociată, relevă datele analizate de Profit.ro.
Anul viitor, pe vremea asta, Ford Focus va deveni istorie în Europa. Producția acestui model în uzina din Sarlouis, Germania, va fi oprită, iar uzina nu va mai produce niciun autovehicul pentru Ford. Acesta este planul stabilit încă dinainte de plecarea lui Martin Sander, cel care a condus Ford Werk și Ford Model e, fiind totodată și liderul activităților europene ale companiei.
Acum, la Saarlouis continuă programul de reducere a personalului, până când se va atinge numărul de angajați ce a fost negociat cu sindicatele: 1.000 de persoane, ce vor fi menținute în fabrică până în 2032, deși aici nu va mai fi asamblat niciun automobil. După plecările voluntare, care au ajuns la 650 de persoane și vor depăși pragul de 1.000, un număr de 1.500 de angajați vor fi transferați în alte entități ale Ford. Sunt aproximativ 2.500 de angajați care vor dispărea din schema de personal de la Saarlouis.
Dar alegerea celor 1.000 nu se face după alt criteriu decât prin depunerea unei cereri, dacă vor mai exista doritori, la momentul opririi producției Focus, într-o structură botezată „Ford 1000”.
Cele mai noi informații au fost transmise angajaților de șeful consiliului întreprinderii, Markus Tal, care a spus că urmează să fie înființată o companie prin intermediul căreia vor fi transferați angajații ce vor rămâne în cadrul Ford și care vor intra într-un program de reconversie profesională. Potrivit Automotive News, el a spus că majoritatea angajaților ce vor fi transferați sau vor rămâne în cadrul Ford 1000 au calificările necesare noilor joburi și trebuie să se asigure că aceștia nu vor suferi diminuări salariale. Nu există date certe privind posibilele activități ce se vor desfășura în Saarlouis după oprirea producției Focus, dar s-a vorbit despre mase plastice și activități de prelucrare a oțelului.
S-a discutat despre o posibilă producție de componente, dar și despre amenajarea unei linii în care să fie convertite pentru piața europeană automobile produse de Ford în SUA.
CITEȘTE ȘI Noua gamă de mașini electrice dezvoltată de Audi în China, pentru piața chineză, nu va avea sigla sa cu patru inele - surseToate negocierile purtate de Ford cu companii terțe interesate de achiziția fabricii din Saarlouis s-au încheiat fără un rezultat, fiind vehiculate în ultimul ani mai multe nume, inclusiv cele ale chinezilor de la BYD sau SAIC.
În ceea ce privește actualizarea gamei de mașini, Ford a preferat să înceapă pregătirea unui nou SUV ce va fi fabricat în Spania, dotat cu motoare hibride, și să nu mențină Focus în gamă, din cauza vânzărilor tot mai slabe. După Mondeo și Fiesta, Focus este al treilea model istoric al Ford care dispare definitiv din oferta europeană, în cadrul procesului de restructurare a activității din regiune.
CITEȘTE ȘI Primul parc fotovoltaic amenajat de Primărie la GalațiDin vara lui 2025, gama de autoturisme Ford pentru piața europeană va cuprinde mai multe modele electrice decât hibride sau cu combustie. Este vorba despre Mustang Mach-E, Explorer, Capri, Puma Gen-E și Tourneo Courier, care se vor alătura van-urilor electrice din familia Transit. În zona cu combustie/hibrid vor fi vândute Puma, Kuga, Explorer și Tourneo Courier.