Decizia va fi aplicată de mâine, 19 septembrie.
Încă din 2016 era anunțat că Fly Dubai va introduce o cursă directă Iași - Dubai.

La acest moment, compania operează deja pe ruta București-Dubai.
Astfel, Flydubai își consolidează prezența în România prin inaugurarea rutei directe Dubai-Iași și prin creșterea frecvenței zborurilor către București, la trei curse zilnice. În plus, operatorul își extinde rețeaua regională prin lansarea zborurilor directe către Chișinău. De asemenea, 12 aeronave noi vor intra în flota flydubai până la finalul anului.
Compania a început zborurile din România în 2012.
”Flydubai își consolidează prezența în România prin inaugurarea rutei directe către Iași și prin creșterea frecvenței zborurilor către București, la trei curse zilnice. În paralel, operatorul își extinde rețeaua regională prin lansarea zborurilor directe către Chișinău și prin adăugarea de noi aeronave în flotă, parte a unui plan strategic de dezvoltare. Odată cu lansarea celor două frecvențe săptămânale către Iași, flydubai devine primul transportator din Emiratele Arabe Unite care operează zboruri directe către acest oraș”, anunță compania, arată news.ro.
Totodată, la sfârșitul lunii octombrie, frecvența zborurilor către București va ajunge la trei curse zilnice, însumând 21 de zboruri săptămânale între Dubai și România. În plus, flydubai a inaugurat ruta către Chișinău, Republica Moldova, cu două frecvențe săptămânale.
”România reprezintă de mult timp o piață strategică pentru flydubai, cu o creștere constantă încă de la lansarea zborurilor noastre în 2012. În 2025 marcăm un moment important: operăm deja către al doilea oraș din România, Iași, iar începând cu sfârșitul lunii octombrie vom crește frecvența zborurilor către București la trei curse zilnice. Suntem convinși că aceste extinderi vor aduce pasagerilor mai multă flexibilitate și noi oportunități de a descoperi atât cultura, cât și mediul de afaceri din România.
Totodată, ne bucurăm să consolidăm conectivitatea către Europa prin lansarea zborurilor noastre către Chișinău, operate de două ori pe săptămână. Această extindere subliniază angajamentul nostru de a sprijini dezvoltarea turismului și a schimburilor comerciale, oferind totodată pasagerilor din Emiratele Arabe Unite și din întreaga noastră rețea opțiuni de călătorie tot mai convenabile și diversificate”, a declarat Jeyhun Efendi, senior vice president, commercial operations & E-commerce la flydubai.

Acesta spune că, după pandemie, Dubaiul a cunoscut o transformare importantă, devenind un centru financiar global.
Din numărul total de pasageri transportați între emirate și țara noastră, 10% vin din Dubai în România, iar restul de 90% din România spre Dubai.
”Ne facem mari speranțe cu zborul nou inaugurat pe Aeroportul din Iași. Operațiunile din România s-au dovedit de succes”, a adăugat Jeyhun Efendi.
Compania conectează Dubaiul cu peste 130 de destinații. A început ca o companie low-cost în 2009.

”O destinație nouă o testăm cu aproximativ un an înainte de a o lansa”, mai spune el.
În paralel cu extinderea rețelei, flydubai continuă să-și dezvolte flota. De la începutul anului 2025, compania a primit șapte noi aeronave Boeing 737, urmând ca alte cinci Boeing 737 MAX 8 să se alăture până la finalul anului. Astfel, flota flydubai va depăși 95 de aeronave până la sfârșitul lui 2025, deservind peste 135 de destinații din 57 de țări.
Are otodată comandate 120 de avioane pentru următorii ani.
”Noile aeronave sprijină obiectivul companiei de a deschide piețe insuficient deservite, de a crește capacitatea pe rutele existente și de a oferi pasagerilor o experiență îmbunătățită”, spun reprezentanții companiei.
În plus, flydubai derulează un program amplu de modernizare a cabinei pentru aeronavele Boeing 737-800 Next-Generation, care include scaune business complet rabatabile și sisteme moderne de divertisment la bord.
În 2025, flydubai a adăugat 11 noi destinații la rețea, printre care Antalya, Al Alamein, Damasc și Peshawar, iar în Europa, compania își consolidează prezența prin lansarea zborurilor către Chișinău și Iași în septembrie, urmate de Vilnius și Riga în decembrie.

flydubai operează trei curse zilnice din București către Dubai, însumând 21 de zboruri săptămânale, două zboruri săptămânale din Iași către Dubai, programate marți și vineri, și două zboruri săptămânale din Chișinău către Dubai, operate miercuri și duminică.
Cu sediul central în Dubai, flydubai a construit o rețea de peste 135 de destinații, din 57 de țări din Africa, Asia Centrală, Caucaz, Europa Centrală și de Sud-Est, Consiliul de Cooperare al Golfului și Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Asia de Sud-Est, destinații deservite de o flotă de 93 de aeronave.
Compania a lansat în trecut peste 100 de rute noi lansate, care anterior nu aveau zboruri directe către Dubai sau nu erau operate de un transportator național din EAU.
Compania a raportat peste 120 de milioane de pasageri transportați din 2009 până în prezent.
De asemnea, 15,5 milioane de pasageri au fost transportați anul trecut. Estimează pentru acest an o creștere cu peste 15% a numărului de pasageri transportați. 70% din pasageri rămân în Dubai, restul sunt de tranzit.