Două nume vehiculate pentru șefia Skoda: șeful VW Africa de Sud și un fost vicepremier al Cehiei

Două nume vehiculate pentru șefia Skoda: șeful VW Africa de Sud și un fost vicepremier al Cehiei
scris 12 iul 2020

Șeful VW Africa de Sud este primul nume vehiculat ca posibil înlocuitor al lui Bernhard Maier, la conducerea Skoda Motors. Al doilea nume este al celui care conduce vânzările VW în China, în acest moment, fost politician în Cehia.

Thomas Schafer, președinte și director general Volkswagen Africa de Sud, este favorit la preluarea conducerii constructorului ceh Skoda, scrie Automobilwoche, care citează surse din interiorul companiei. Actualul șef al cehilor, Bernhard Maier, va pleca din grup pe 31 iulie, după cum a transmis Skoda, printr-un anunț care a surprins, date fiind rezultatele forte bune ale mărcii, în ultimii ani.

Urmărește-ne și pe Google News

Un al doilea nume pregătit, în cazul în care Schafer pică la votul acționarilor, este cel al lui Martin Jahn, actual vicepreședinte executiv al FAW- VW, joint-venture al companiei germane cu partenerii din China. Martin Jahn este o celebritate în Cehia, el fiind ministru în guvenul ceh între 2004 - 2005 și chiar vicepremier al acelui guvern. Ulterior, a fost recrutat de Skoda, fiind responsabil cu afaceri guvernamentale, apoi trimis în Rusia, ca director VW la unitatea cu sediul în Moscova. Din 2010, a devenit director flote pe întreg grupul VW, iar din 2016 a fost trimis în China.

Șeful Skoda, Benrhard Maier, a anunțat intempestiv că va părăsi compania CITEȘTE ȘI Șeful Skoda, Benrhard Maier, a anunțat intempestiv că va părăsi compania

Benhard Maier a fost vehiculat, chiar înainte de anunțul plecării sale, ca posibil înlocuitor al lui Herber Diess, la conducerea mărcii VW. În cele din urmă, acționarii l-au preferat pe Ralf Brandstatter, COO-ul mărcii la acel moment.

O altă schimbare importantă anunțată de VW Group a fost plecarea lui Andreas Renschler, șeful diviziei de camioane TRATON SA, care era și membru al Consiliului de Administrație al VW AG. Anunțul preciza că depărțirea de Renschler este una „mutuală”, iar în locul său a fost numit Matthias Grundler, CFO al TRATON până în 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
skoda
sef skoda
bernhard maier
thomas schafer
martin jahn