DOCUMENT Guvernul pregătește taxa de autostradă în contextul proiectului Ploiești-Comarnic-Brașov, posibil chiar de anul viitor

DOCUMENT Guvernul pregătește taxa de autostradă în contextul proiectului Ploiești-Comarnic-Brașov, posibil chiar de anul viitor
scris 30 aug 2018

Autostrada pregătită spre Brașov ar urma să fie exploatată în regim de autostradă cu taxă, astfel încât să fie amortizată la nivel de costuri, taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 kilometri parcurși urmând să fie 6,3 euro fără TVA și putând fi indexată la data de 1 martie a fiecărui an cu rata de creștere a salariului mediu net din anul anterior . Nivelul tarifului perceput va fi stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul. 

Guvernul a aprobat miercuri studiul de fundamentare pentru realizarea și operarea, în parteneriat public-privat, a autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov, iar referirile la taxă au fost incluse în acest document.

Urmărește-ne și pe Google News

"Pentru un vehicul din categoria LGV se plătește, pentru fiecare 100 km autostradă, 8,82 euro fără tva, iar pentru un HGV și un Bus se plătește
12,6 euro fără TVA", se mai arată în document.

Hotnews remarcă faptul că studiul mai precizează că, pentru sectorul deja aflat în exploatare dintre București și Ploiești, operatorul privat va putea încasa taxe imediat cum va instala sistemul de taxare, începând cu anul viitor, când este estimată încheierea contractului.

Astfel, din calculele prezentate, din taxă cei 62 de kilometri ai autostrăzii București - Ploiești ar putea aduce circa 18 milioane de euro minim în 2019, peste 23 de milioane de euro minimum în 2025 și peste 28 de milioane de euro minimum în 2030.

Pentru sectorul Comarnic – Predeal vor fi instalate  sisteme de taxare la Câmpina, Comarnic, Sinaia-Bușteni și Predeal. 

DOCUMENT Guvernul pregătește taxa de autostradă în contextul proiectului Ploiești-Comarnic-Brașov, posibil chiar de anul viitor

DOCUMENT Guvernul pregătește taxa de autostradă în contextul proiectului Ploiești-Comarnic-Brașov, posibil chiar de anul viitor

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că durata de proiectare și execuție va fi de maximum 4 ani, cu începere din 2019, iar costul estimat al proiectului se ridică la 1,36 miliarde euro.

În condițiile în care durata de proiectare și execuție va fi de maximum 4 ani, cu începere din 2019, constructorul va primi bonificații din partea statului dacă lucrările de execuție sunt finalizate în avans, urmând a fi penalizat pentru eventuale întârzieri.

Tarom deschide o nouă cursă internă CITEȘTE ȘI Tarom deschide o nouă cursă internă

Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, bonificația acordată pentru terminarea înainte de termen a lucărilor va fi de 100 milioane de euro/ an și va fi calculată în funcție de perioada de finalizare anticipată a proiectului. Penalitățile vor fi în sumă egală, de 100 milioane euro, urmând a fi calculate în funcție de durata întârzierii.

”În situația devansării lucrărilor perioadei de 48 luni aferentă lucrărilor de proiectare și execuție, partenerul privat va primi din partea partenerului public o primă de succes echivalentă cu ponderea într-un an a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind de 100 milioane euro/ an. În situația întârzierii finalizării perioadei de proiectare și execuție, partenerul privat va plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind de 100 milioane euro”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Durata de operare a autostrăzii pentru investitorul privat va fi de 20 ani, iar costurile estimate ale proiectului se ridică la aproximativ 1,36 miliarde euro.

Așa cum este prevăzut în legislație, partenerul public va contribui cu 25%, iar partenerul privat cu 75% din costul investiției și costurile de întreținere și operare.

VIDEO & FOTO Noul SUV Arkana, dezvoltat pe platforma Dacia Duster, a fost prezentat la Moscova CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Noul SUV Arkana, dezvoltat pe platforma Dacia Duster, a fost prezentat la Moscova

Ministerul Transporturilor a renunțat anul acesta la a mai pregăti proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov cu Banca Mondială, ministrul Finanțelor spunând că a fost găsită o altă variantă, mai rapidă, pentru aceste lucrări.

 În februarie, Profit.ro a anunțat că Guvernul și Banca Europeană de Investiții (BEI) poartă discuții cu privire la începerea unui proiect pilot de infrastructură în regim de parteneriat public-privat, după ce autostrada Comarnic-Brașov nu a putut fi construită în acest mod. BEI a acordat în 2017 României finanțări record în valoare de aproape 1,9 miliarde euro, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a angajat, într-o discuție cu vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, ca autoritățile să nu mai prelungească acordurile de finanțare cu banca, cum s-a întâmplat în trecut.

Anunțul privind discuții privind un proiect pilot în regim de parteneriat public-privat a fost făcut în urma unei întrevederii a delegației guvernamentale conduse de vicepremierul Viorel Ștefan cu vicepreședintele BEI Andrew McDowell.

În acest context, vicepreședintele BEI a arătat că un proiect complex precum autostrada Comarnic-Brașov nu a fost cea mai potrivită alegere pentru un parteneriat public-privat.

”Comarnic-Brașov este un proiect complex, în termeni de parteneriat public-privat poate că nu a fost bine să fie primul dezvoltat astfel. Pentru reputația României, ca țară favorabilă parteneriatului public-privat, poate e mai bine să începem cu ceva mai ușor și, în acest mod, să creștem reputația României pentru a atrage investiții de acest fel. Din acest motiv, discutăm ce proiect ar putea fi dezvoltat în parteneriat public-privat”, a declarat vicepreședintele BEI.

Stuttgart introduce restricții pentru motoarele diesel Euro 4 și mai vechi. Orașul - printre cele mai poluate orașe din Europa CITEȘTE ȘI Stuttgart introduce restricții pentru motoarele diesel Euro 4 și mai vechi. Orașul - printre cele mai poluate orașe din Europa

În decembrie 2015, Guvernul a decis că proiectul austostrăzii Comarnic-Brașov nu va mai fi realizat în parteneriat public-privat, după ce a eșuat concesiunea Vinci-Aktor-Comarnic. 

Recent, Guvernul a anunțat că va contracta de la Banca Mondială un împrumut de până la 35 milioane euro pentru operațiunile preliminare realizării proiectului de construcție a autostrăzii Ploiești-Brașov, inclusiv sectorul Comarnic-Brașov, banii urmând să fie acordați prin intermediul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

În decembrie anul trecut, Guvernul a adoptat, prin ordonanță de urgență, noi reglementări privind legea parteneriatului public-privat.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
dancila
parteneriat
public
privat
pilot
guvern
comarnic
brasov
studou
fezabilitate
august
proceduri