Demetriade: Tarom și-a redus șansele de a rămâne în piață, după ce a ratat oportunitatea de a reveni pe profit în 2015

Demetriade: Tarom și-a redus șansele de a rămâne în piață, după ce a ratat oportunitatea de a reveni pe profit în 2015
scris 20 mar 2016

Compania aeriană de stat Tarom și-a redus dramatic șansele de a rămâne în piață, după ce a pierdut, începând din 2009, peste 350 milioane de dolari și jumătate din cota de piață, a declarat, pentru News.ro, fostul director executiv al Tarom, Nicolae Demetriade, care îl acuză pe actualul director general că nu a fost capabil să profite de ieftinirea țițeiului din 2015 pentru a elimina pierderile companiei.

Demetriade a afirmat, într-un interviu acordat News.ro, că anul trecut a fost cel mai bun pentru aviația de transport din ultimii 28 de ani, însă Tarom a fost printre puținele companii care nu au profitat de scăderea costului cu combustibilul.

Urmărește-ne și pe Google News

Fostul șef al Tarom din perioada 2001-2002 îl acuză de Heinzmann de situația Tarom și apără decizia de vineri a consiliului de admnistrație de a-i reduce atribuțiile directorului general.

"Decizia anunțată vineri este un prim pas spre reglementarea situației. În sfârșit, cineva și-a pus întrebări asupra activității de trei ani și jumătate a directorului general al companiei și a început să evalueze. Deși extrem de târziu, fiindcă Tarom a pierdut jumătate din cota de piață de 31%, a pierdut foarte mulți bani, a pierdut monopolul pe destinațiile interne, iar flota s-a învechit tot mai mult", a spus Demetriade.

Belgianul Christian Heinzmann, propus spre suspendare din postul de director general al Tarom CITEȘTE ȘI Belgianul Christian Heinzmann, propus spre suspendare din postul de director general al Tarom

Compania de stat trebuia să intre pe profit începând din 2015, conform planului de managment asumat de directorl general Christian Heinzmann.

"Anul trecut a fost cel mai bun an pentru aviația de transport, ca urmare a prăbușirii prețului petrolului. Chiar și companiile incompetente au făcut bani, mai puțin Tarom, care nu a avut la conducerea sa un lider competent. Compania are nevoie urgenta de o restructurare făcută de profesioniști pentru a avea șanse de redresare", a comentat fostul director al Tarom, pentru News.ro.

Nicolae Demetriade este un vechi adversar al actualului director general, căruia i-a preluat o parte din atribuții în perioada iunie 2013-octombrie 2013, în calitate de director executiv al Tarom.

După ce a demisionat, în octombrie 2013, Demetriade a afirmat că Heinzmann a devenit manager al Tarom printr-o procedură defectuoasă și l-a acuzat pe belgian de acordarea ilegală a unui contract de asistență juridică în valoare de 5.000 de euro.

Demetriade a fost, la rândul său, acuzat de conflict de interese de un fost membru al consiliului de administrație al Tarom, care a argumentat că, la numirea în conducerea Tarom, Nicolae Demetriade era șeful agenției de turism World Travel, care reprezenta în România mai multe companii străine aflate în concurență cu Tarom.

Referitor la siuația financiară a companiei aeriene, Demetriade a calculat că scăderea spectaculoasă a prețului kerosenului a generat un avantaj de peste 85 de milioane de lei companiei Tarom anul trecut, de care compania nu ar fz

EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței

"Tarom trebuia să aibă astfel în 2015, corespunzător planului de managment, 92 milioane lei profit, la care se adaugă alte 87 milioane lei din reducerea costului petrolului, ceea ce ar fi trebuit să ducă la un profit de 180 milioane lei, iar domnul Heinzmann a realizat o pierdere de 41 milioane lei", a spus Demetriade .

Potrivit fostului manager al Tarom, lipsa de competență a actualei conduceri explică lipsa de performanță a companiei.

"În board-ul executiv al Tarom sunt oameni care nu au nicio legătură cu aviația, care nu îndeplinesc criteriile minime necesare de experiență și vechime prevăzute în OUG 109/2011", a spus Demetriade, indicându-l pe directorul general administrativ, Tiberiu Țiclea, despre care susține că nu are experiența necesară pentru a ocupa o asemenea poziție.

Christian Heinzmann își asumase prin planul de managment că va reduce personalul cu 10% încă din 2013 , dar singurii oameni plecați din companie au fost cei care au ieșit la pensie.

EXCLUSIV Noua taxare la petrol și gaze: impozit pe profit de 35%, facilități din 1999 abrogate, sistem pe 20 de ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noua taxare la petrol și gaze: impozit pe profit de 35%, facilități din 1999 abrogate, sistem pe 20 de ani

Fostul director al companiei susține că, din cauza rezultatelor proaste din ultimii ani, Tarom redus mult șansele de a mai rămâne în piață și cere restructurarea companiei.

”Trebuie să regândească tot procesul organizatoric, să facă un nou model de business, pentru a ajunge într-o zonă ferită de turbulențe", a consideră Demetriade.

Vineri, consiliul de admnisitrație al Tarom a decis că directorul general al Tarom, belgianul Christian Heinzmann, nu va mai putea exercita funcția de manager de resurse financiare și umane după data de 22 martie, în urma unei hotărâri a Autorității Aeronautice Civile.

Autoritatea Aeronautică a făcut un control la Tarom și a decis că Heinzmann, care exercită atât funcția de director general, cât și pe cea de director de resurse, nu mai poate exercita efectiv funcția secundară, iar decizia trebuie să fie pusă în practică de către consiliul de admnistrație.

Turoperator israelian cu 33.000 de turiști România: N-am reușit să ne înțelegem cu Tarom pentru chartere și aducem turiștii cu Blue Air CITEȘTE ȘI Turoperator israelian cu 33.000 de turiști România: N-am reușit să ne înțelegem cu Tarom pentru chartere și aducem turiștii cu Blue Air

Însă Heinzmann a rămas director general, funcție din care nu a fost revocat. Mai mult, atunci când s-a luat în discuție raportul de management, directorul general al Tarom a părăsit sala.

Compania Tarom a fost înființată în 1954 și este controlată de Ministerul Transporturilor. Compania aeriană operează peste 50 de destinații proprii și deservite de parteneri. Flota Tarom cuprinde 23 aeronave Airbus, Boeing și ATR și este considerată îmbătrânită, în condițiile în care jumătate din avioane au peste 20 de ani vechime.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicolae demetriade
tarom