Dacia Spring va avea „o versiune complet nouă” și se va lansa în Marea Britanie

Dacia Spring va avea „o versiune complet nouă” și se va lansa în Marea Britanie
scris 7 iul 2023

Dacia Spring își continuă extinderea pe piețele europene, odată cu lansarea versiunii cu volan pe partea dreaptă. Reprezentanții din Marea Britanie ai Dacia au anunțat oficial că modelul Spring va fi lansat anul viitor pe această piață, „într-o versiune complet nouă”.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Dacia va lansa modelul electric Spring pe una dintre cele mai mari piețe auto din Europa, Marea Britanie, care are o pondere însemnată a vânzărilor de automobile electrice. Pentru presa din această țară, vestea a fost o surpriză, având în vedere că, în momentul lansării inițiale a modelului Spring, informațiile oficiale arătau că Spring nu va traversa Canalul Mânecii.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Prima mașină zburătoare complet electrică a primit o aprobare limitată de la autoritățile americane CITEȘTE ȘI VIDEO Prima mașină zburătoare complet electrică a primit o aprobare limitată de la autoritățile americane

Dacia a anunțat că va lansa „o versiune complet nouă, cu îmbunătățiri semnificative în design și echipamente”, odată cu lansarea acestui model pe piața din Marea Britanie, confirmată pentru 2024. Momentul coincide cu mult așteptatul face-lift, anunțat cu mult timp în urmă de reprezentanții mărcii și care va aduce atât unele modificări în exteriorul mașinii, cât și o serie de echipamente noi și redesign al habitaclului.

„Suntem încântați că Dacia Spring va veni în Marea Britanie în 2024. Va merita cu siguranță așteptarea! Va umple pur și simplu un gol de pe piața mașinilor electrice din Marea Britanie pentru un vehicul electric de calitate, extrem de practic, care nu va sparge banca și care face ca deținerea de vehicule electrice să fie mai realistă ca niciodată” a declarat Luke Broad, șeful Dacia din Marea Britanie.

Presa britanică a reacționat favorabil la acest anunț, subliniind în special prețul cu care mașina ar putea fi cumpărată. „Va fi Dacia Spring la fel de ieftin ca mersul pe jos? Nu, dar pe-aproape” scrie celebrul Top Gear, care face comparații cu ofertele actuale. „Un fel de Honda e, mai ieftină, dar cu autonomie mai mare, un fel de Renault Zoe cu discount, un Fiat 500e mai practic, de pe raftul de la Lidl”, mai scriu jurnaliștii.

Cel mai probabil, data aleasă de Dacia pentru lansarea din Marea Britanie coincide cu momentul în care Spring va primi un face-lift consistent, care ar urma să aducă mașina la standarde ceva mai ridicate față de versiunea actuală, astfel încât modelul Dacia să nu se confrunte cu review-uri nefavorabile, cauzate de unele detalii mai puțin reușite ale acestui model, care are la bază automobilul Kwid, destinat pieței din India.

Xavier Martinet, vicepreședinte Dacia responsabil de Vânzări, Marketing și Operațiuni este optimist: „Marea Britanie este o piață importantă pentru noi, așa că suntem încântați să ne consolidăm gama cu Dacia Spring. Având în vedere că vânzările din Marea Britanie cresc de la an la an și mulți cumpărători britanici de mașini au un apetit recunoscut pentru marcă, acum este momentul potrivit pentru a introduce un vehicul pur electric. Spring a democratizat deținerea de vehicule electrice în Europa, oferind oamenilor șansa de a se bucura de un condus durabil fără majorarea de preț adesea asociată. Sunt încrezător că Spring va fi la fel de populară în Marea Britanie, așa cum s-a dovedit în restul Europei.”

Dacia, vânzări-record pe piața din Germania CITEȘTE ȘI Dacia, vânzări-record pe piața din Germania

Referitor la performanțe, jurnaliștii britanici sunt la fel de încântați, pe baza cifrelor anunțate oficial, care arată că proprietarii actuali de Spring folosesc mașina zilnic în jur de 20 de mile (circa 31 km), la o viteză medie de 16 mile pe oră (circa 25 km/h) și încarcă mașina acasă. În privința vitezei maxime, de 125 km/h, jurnaliștii remarcă esențialul: „Literalmente, nu poți fi prins de radar în mașina asta”.

Dacia a vândut în 2022, la nivel global, 48.820 de exemplare, aproape dublu față de primul an în care a fost disponibil, iar în primele șase luni ale acestui an datele preliminare arată că volumul vândut a depășit 25.000 de unități, pe toate piețele pe care este prezent, având o creștere de aproximativ 30% față de anul 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
facelift spring
dacia spring marea britanie