Dacia Spring - Lansarea precomenzilor a generat o adevărată isterie în rândul românilor

Dacia Spring - Lansarea precomenzilor a generat o adevărată isterie în rândul românilor
scris 22 mar 2021

Lansarea precomenzilor Dacia Spring a generat o adevărată isterie în rândul românilor, care au dorit să se asigure că vor avea acces la un automobil electric accesibil. În primul weekend au fost câteva mii de rezervări, după cel puțin 10.000 de accesări ale siteului. Mașina va putea fi cumpărată cu prețuri începând de la 7.700 de euro, cu subvențiile Rabla Plus și Rabla Clasic incluse.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor
Urmărește-ne și pe Google News

Dacia Spring este fără îndoială un succes de piață pentru marca românească și pentru grupul Renault. În câteva ore de la deschiderea precomenzilor, s-au înregistrat mii de accesări ale site-ului Dacia din România, iar la nivel european, vorbim despre zeci de mii. Dacă la finalul primei zile de precomenzi numărul celor care își rezervaseră mașina se ridica la circa 1.500, după un weekend întreg, numărul a depășit 4.000 de persoane, au transmis reprezentanții Dacia pentru Profit.ro. În toată Europa, precomenzile au depășit, după o primă estimare neoficială, 10.000 de rezervări, procesul de rezervare fiind deschis în Franța, Spania și Italia, prețurile fiind însă diferite de la o piață la alta.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

În toată Europa, precomenzile au depășit, după o primă estimare neoficială, 10.000 de rezervări, procesul de rezervare fiind deschis în Franța, Spania și Italia, prețurile fiind însă diferite de la o piață la alta.

Prima zi de precomenzi a adus și un blocaj al site-ului Dacia, din cauza numărului foarte mare de accesări, suprapus cu numărul mare de carduri procesate. Au fost cazuri de persoane care s-au plâns că nu au primit emailul de confirmare, după ce au plătit cei 99 de euro pentru rezervare, însă ulterior confirmările au fost procesate în totalitate, în ordinea în care au fost făcute. Mai mult, cei care au fost neîncrezători, au putut să-și anuleze plata printr-o cerere adresată băncii.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Sistemul de precomenzi funcționează foarte simplu. Cei care doresc să se asigure că vor avea automobilul disponibil pentru achiziție la momentul la care va intra în fabricație, pot configura mașina, apoi pot solicita rezervarea ei, pentru suma de 99 de euro. Banii nu reprezintă o plată, un avans, ci pot fi retrași în orice moment, fără alte explicații. Mai exact, nu reprezintă un angajament de achiziție, ci doar o rezervare, prin intermediul unui cod, a unui automobil, gata configurat.

VIDEO Românii își pot rezerva noua Dacia Spring, începând de astăzi. Spectacol pe străzi în marile capitale. Din cauza numărului mare de rezervări, site-ul Dacia a avut probleme CITEȘTE ȘI VIDEO Românii își pot rezerva noua Dacia Spring, începând de astăzi. Spectacol pe străzi în marile capitale. Din cauza numărului mare de rezervări, site-ul Dacia a avut probleme

Configurarea unui exemplar Dacia Spring nu este foarte complicată, fiind disponibile trei versiuni de vopsea, albastră, gri argintiu și alb, toate gratuite pentru echiparea Comfort Plus, singura disponibilă în România, în acest moment. Ca opționale, sunt disponibile cabluri de încărcare de tip 2, la 6,5 metri, pentru 150 de euro, și cablu de curent continuu, la 300 de euro.

Spre deosebire de România, pe alte piețe, cum este de exemplu Franța, poate fi rezervată și versiunea cea mai ieftină. Aceasta are un preț, pe piața franceză, de 16.990 euro, iar vopseaua metalizată costă 500 de euro. Este disponibilă, în plus față de România, și culoarea roșie. Clienții mai pot opta pentru roată de rezervă, la 150 de euro, și cablul de tip 2 pentru wallbox, la 250 de euro. La final, mașina ajunge la 17.490 euro. În Spania, vopseaua costă 450 de euro, iar în Italia, 610 euro.

Dacia Spring - Lansarea precomenzilor a generat o adevărată isterie în rândul românilor

Dacia Spring va fi livrată în ordinea precomenzilor, începând din luna septembrie. Astfel, în cursul acestui an, mașina va fi lansată în rețeaua de dealeri și va putea fi cumpărată. Persoanele care au făcut precomandă vor putea astfel să-și achiziționeze mașina rezervată și o vor primi în ordinea cumpărării.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia spring
precomanda dacia spring
rezervare dacia spring
preturi dacia spring