Dacia înregistrează o creștere importantă în Franța, pe o piață aflată la al treilea an de declin

Dacia înregistrează o creștere importantă în Franța, pe o piață aflată la al treilea an de declin
scris 5 apr 2022

Vânzările de automobile din Franța se mențin pe un trend negativ în a treia lună a anului, cu un volum care se situează sub cele din 2021 și 2019, cauza principală fiind criza de semiconductori, care a afectat capacitățile de producție și nivelul livrărilor, relevă date analizate de Profit.ro. Dacia punctează cu Sandero, Duster și Spring, care este a doua cea mai vândută mașină electrică.

În primele trei luni ale acestui an, Franța a înmatriculat 365.360 de autoturisme, cu 17,3% mai puține decât în anul anterior, la finalul unei luni martie care s-a încheiat cu o scădere de 19,5%, după ce atât ianuarie, cât și februarie înregistraseră volume ale înmatriculărilor mai slabe decât cele din ultimii trei ani, inclusiv decât 2020.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest context, faptul că Dacia a reușit să înregistreze o creștere a vânzărilor poate fi considerat o performanță importantă. Volumul total de autoturisme înmatriculate în martie în Franța a fost de 147.078, din care marca Dacia a înmatriculat 12.808 unități, cu 30% mai multe față de martie 2021 și o cotă de piață în creștere, la 7,1%. Practic, Dacia are o treime din cota de piață a grupului Renault (23%), în timp ce rivalii de la Stellantis au 34,2%.

Toate mărcile franceze de automobile de la Stellantis (Peugeot, Citroen, DS), cât și Renault, au încheiat martie pe minus. Din portofoliul celor două grupuri, au fost pe plus doar Alfa Romeo, Maserati, Alpine și Dacia.

ULTIMA ORĂ Creștere masivă a pieței auto din România, cu ajutorul Programului Rabla. Pentru prima dată în ultimii doi ani este depășit nivelul din 2019. Românii și-au schimbat însă preferințele CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Creștere masivă a pieței auto din România, cu ajutorul Programului Rabla. Pentru prima dată în ultimii doi ani este depășit nivelul din 2019. Românii și-au schimbat însă preferințele

După trei luni, Dacia este încă în scădere, din cauza rezultatelor negative din primele două luni ale anului (-34% în ianuarie și -6,5% în februarie). În total, marca românească a înmatriculat 29.081 de autoturisme, cu 5,2% mai puține față de primul trimestru al anului 2021. Cota sa de piață este însă una foarte bună, 8%, dintr-un total de 22,5% al grupului Renault din care face parte.

În clasamentul celor mai vândute modele pe piața din Franța, lider este Peugeot 208, cu 21.875 de unități, în timp ce Dacia Sandero se află pe locul patru, cu 13.782 de unități, iar Dacia Duster, pe locul 9, cu 7.710 unități înmatriculate. O evoluție foarte bună are Dacia Spring, care a urcat în clasamentul vânzărilor pe locul 16, fiind totodată al doilea cel mai vândut model electric, după Tesla Model 3. Dacia Jogger, proaspăt intrat pe piață, a înregistrat 1895 unități,  pe locul 46.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari franta
dacia franta
vanzari dacia
sandero franta
dacia spring