Dacia a încheiat cea mai bună jumătate de an din istoria prezenței pe piața din Franța cu un rezultat record, 77.700 autovehicule vândute, cu 20,8% creștere față de anul tecut.
Dacia a urcat pe piața din Franța la 77.700 de autovehicule vândute, cel mai bun rezultat pentru șase luni, de când sunt vândute mașini Dacia în Hexagon, după o creștere de 20,8% față de 2017. Dacia a urcat la o cotă de piață de 6,5%, reușind astfel să devanseze cea mai vândută marcă din Europa, Volkswagen. Practic, Dacia a devenit marcă franceză, plasându-se pe locul patru după cele trei celebre branduri, Renault, Citroen și Peugeot.
În luna iunie, Dacia a vândut 16.696 de vehicule, autoturisme și vehicule comerciale, potrivit datelor Renault, cu o creștere de 28,3%.
La nivelul UE, Dacia a înregistrat o creștere de 17,4% după primele 5 luni, ajungând la 225.800, cu o estimare înainte de publicarea datelor oficiale de 270.000 după primele șase luni, un volum de asemenea record pentru marca românească.
CITEȘTE ȘI Seful VW Group, Herbert Diess, spune că a fost șocat de arestarea lui Rupert Stadler, CEO-ul AudiDacia va înregistra și la nivel global vânzări record, anul acesta, după ce în 2017 au fost vândute 1,5 milioane de exemplare ale mărcii împreună cu versiunile similare sub marca Renault. Potrivit lui Sylvain Coursimault, directorul gamei Global Acces (care include modelele entry level de la Renault precum și modelele Dacia), Renault Group țintește un volum de 2 milioane de autoturisme Global Acces până în 2022, o creștere de aproximativ 30% în doar patru ani, după cum relatează revista Challenges, o publicație în cadrul căreia Renault este acționar.
Potrivit datelor Profit.ro, cel mai vândut model al Grupului Renault a fost anul trecut Sandero, livrat atât sub marca Dacia, cât și sub marca Renault pe patru continente, devansând astfel modelele populare ale Renault, Clio sau Megane.