Numele Dacia Bigster a stârnit numeroase reacții ale românilor pe rețelele de socializare, în special la postările mărcii pe tema noului concept-car și viitorului model de serie. Șeful Dacia, Denis Le Vot, a asigurat însă publicul că numele viitorului SUV ar putea fi diferit.
„The Bigster name come from coffee machine discution. Is a coffee machine name”. Aceasta a fost replica lui Denis Le Vot, noul CEO al mărcilor Dacia și Lada, cel care se va ocupa din acest moment de crearea și funcționarea noii unități de business a grupului Renault. Dacia a prezentat la finalul săptămânii trecute primul său concept-car din epoca modernă, după ce în urmă cu 15 de ani a prezentat Logan Steppe Concept (cel care se regăsea ulterior în MCV) și apoi, în 2009, Duster Concept, doar un studiu de design fără corespondență în mașinile deserie.
Numele noului concept-car, Bigster, a fost inspirat din cel al lui Duster, fiind folosit cuvântul Big pentru a sugera dimensiunile mai mari comparativ cu actualul model. Numai că românii au fost foarte supărați pe acest nume, dovadă fiind reacțiile numeroase ale acestora, pe rețelele de socializare, chiar dacă nimeni nu a adus un argument serios împotriva acestui nume.
„Va fi și 4x4? Și numele e urât”. Scrie un fan pe facebook. Un altul nemulțumit că Duster de serie n-a arătat la fel precum conceptul, critică și el numele: „Vedem cui va vinde Renault conceptul (vezi Evoque), pentru că sigur mașina nu va arăta așa! Și da, numele este neinspirat!”. Oamenii au făcut comentarii referitoare la motorizări, deși ele nu au fost anunțate, și s-au făcut diverse propuneri de siglă și nume, inclusiv în zona dacilor, de la care marca și-a luat numele. „Frumoasă rău BRAVO. Un singur lucru nu îmi place, sigla e urâtă rău. Ceva legat de daci nu putem pune și noi. Lupul Dacic de exemplu. Ar da beton pe siglă... Voi ce ziceți?” se întreabă retoric unul din fanii Dacia.
„Am ales acest nume pentru concept, desigur” a explicat Denis Le Vot jurnaliștilor români originea lui „Bigster”. Și a liniștit spiritele nemulțumite, spunând că este posibil să nu fi fost cel mai inspirat nume. „Este prea devreme să spunem că va fi numele definitiv al mașinii”. „Care va fi numele final al mașinii? N-am nicio idee, nu știu”, a concluzionat șeful Dacia, care a subliniat că important este faptul că Dacia va avea pentru prima dată un model în clasa compactă, cu o lungime de 4,60 metri, ceea ce o îndreptățește să fie considerată mare (Big).
CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi onlineModelul de serie derivat din conceptul Dacia Bigster va fi prezentat în 2024, potrivit planului Renault Group, ca model de serie 2025. Până atunci, Dacia va mai lansa un înlocuitor pentru Lodgy, sub forma unui crossover, apoi urmează Duster face-lift, anul viitor, și a treia generație Duster, în 2024. În acest fel, Dacia își va schimba radical portofoliul: micul Spring, Sandero Stepway, Lodgy, Duster și Bigster, cinci crossovere și SUV-uri, într-o perioadă în care publicul asta dorește, plus Logan, un sedan pentru piețele care încă mai cer astfel de caroserii, și hatcback-ul Sandero, pentru vestul Europei.