Afectată în ultimele luni în special de eliminarea subvenției la mașinile electrice, ceea ce a dus la un declin al modelului Spring, Dacia pare că a reușit să depășească acest moment și raportează o creștere peste medie pe piața din Germania, relevă datele analizate de Profit.ro.
Dacia a reușit o revenire puternică în luna aprilie, în Germania, cu o creștere mult mai mare decât media pieței, într-un context care, aparent, nu era unul favorabil. Concret, Dacia Spring a pierdut masiv clienți, după eliminarea subvenției la electrice, iar Duster a adus, suplimentar, o scădere a vânzărilor, pe fondul schimbării de generații.
Chiar și așa, Dacia a reușit să vândă în aprilie 5.700 de unități, cu o creștere a volumului de 27,5%, comparativ cu anul trecut, pe o piață care a crescut cu 19,8% în care cel puțin 30% din mărci au înregistrat scăderi.
Succesul s-a bazat în primul rând pe Sandero, care se vinde în continuare foarte bine pe această piață, dar și pe Jogger, ambele având vânzări în creștere față de anul trecut. Cota de piață a mai scăzut față de luna anterioară, dar rămâne la un nivel bun, 2,3%, peste cea deținută de competitori din același segment, cum sunt Fiat sau Citroen.
După patru luni, Dacia are un volum vândut de 24.263 autoturisme, cu o cotă de piață de 2,6%, având un avans față de perioada similară din 2023 de 16,3%, dublu față de creșterea pieței.
Chiar dacă cifrele publicate de autoritățile federale nu cuprind deocamdată și detaliile pe modele, știm deja că pe primul trimestru Dacia a atins o cotă de piață record de la lansarea mărcii în 2005 și până astăzi, având o poziție foarte bună pentru Sandero, locul 3 pe piața de clienți privați, în timp ce Duster s-a clasat pe locul 9, iar Jogger pe 14. Spring, afectat de schimbările legislative, vânduse în primele trei lungi doar 1.906 unități, volum care nu a crescut, cel mai probabil, foarte mult, la finalul lui aprilie.
Dacia pregătește în schimb o relansare a lui Spring, odată cu introducerea modificărilor aduse de faceliftul acestui model, care vine nu doar cu schimbările estetice și de interior, ci și cu un preț foarte bun, care coboară la 16.900 de euro, fără nicio subvenție sau reducere, un preț cu care sfidează orice competitor, chinez sau european.
CITEȘTE ȘI Tesla versus Tesla: Proces pentru furtul mărciiMarca românească a deschis comenzile și pe această piață, la începutul lunii aprilie, însă primele modele vor fi livrate abia la toamnă, astfel că rezultatele de vânzări aduse de noul preț vor fi vizibile doar pe final de an.