Vânzările Dacia au crescut substanțial în luna martie, pe piața din Germania, în pofida faptului că piața auto din această țară s-a confruntat cu o nouă scădere. Cu aproape 7.000 de vehicule înmatriculate, marca românească s-a apropiat de volumul înregistrat de Toyota, relevă datele analizate de Profit.ro.
Dacia a vândut în Germania 6.914 autoturisme, în luna martie, reușind un avans de 13,7% față de luna similară din 2024 și majorându-și cota de piață la 2,7%.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Dacia a început să livreze într-un ritm normal noua generație Duster, lansată anul trecut, cel mai probabil fiind expediate deja și primele exemplare Bigster, către dealerii din această țară, care este considerată o piață-cheie pentru acest SUV compact.
Dacia a fost, în martie, pe locul 11 în clasamentul celor mai vândute mărci din cea mai mare piață auto europeană, în care primele șapte locuri sunt ocupate de mărcile locale și cele din grupurile auto germane, inclusiv Ford, care este considerată, pe jumătate, o marcă cu rădăcini germane, având sediul european și două fabrici în Germania.
Practic, în afară de aceste mărci, doar Hyundai (7.931 unități, în scădere cu 15,5%) și Toyota (7.386 unități, scădere de -14,6%) au vândut mai multe mașini decât Dacia.

După primele trei luni ale acestui an, Dacia are un volum de 17.463 de autoturisme vândute, având o scădere de 5,9 procente, ca urmare a declinului din prima lună a anului, dar mai mică decât declinul înregistrat de Hyundai sau Toyota.
În martie, au mai raportat scăderi ale vânzărilor atât mărci germane, precum BMW (-2,4%) sau Opel (-26,1%), cât și alte mărci de volum importante: Ford (-17,5%), Fiat (-21,6%), Kia (-30,8%).

Tesla, producătorul american de mașini electrice care are și o uzină în apropiere de Berlin, a raportat o nouă lună de scădere, cu 2.229 de vehicule vândute adică -42,5% față de anul trecut, ajungând pe primul trimestru la un declin de -62,2%, cu doar 4.935 de unități, sub rezultatul înregistrat de chinezii de la MG.
În anii trecuți, Tesla avea volume apropiate de cele ale Dacia, de peste trei ori mai mari decât în acest moment.
În total, Germania a înmatriculat 253.497 de autoturisme noi în luna martie, cu 3,9% mai puține decât în urmă cu un an. După primele trei luni, piața germană are un declin de 4,3% și un volum înmatriculat de 664.571 autoturisme.
Liderul pieței, marca VW, a încheiat luna martie cu un avans de 5,7% și o cotă de piață de 20,1%, având o creștere de 6,4% pe întreg trimestrul, cu 138.353 de autoturisme vândute.

Vânzările de autoturisme din Germania nu reușesc să-și găsească cadența de mai bine de un an. Volumele vândute au fost sub cele de anul trecut în fiecare dintre lunile primului trimestru din 2025, iar anul trecut au oscilat în raport cu anul precedent, cu plus și minus, cu un rezultat final în decembrie mai slab decât cel din 2023.
Germania este cea mai mare piață auto din Europa și una dintre cele patru mari piețe, alături de Franța, Spania și Italia, iar impactul său asupra industriei auto europene, inclusiv pentru cei doi producători din România, Dacia și Ford, este masiv, atunci când vânzările de automobile cresc sau scad.