Consorțiul condus de Volkswagen a prezentat oferta de achiziție a Europcar autorităților de supraveghere a piețelor financiare din Franța

Consorțiul condus de Volkswagen a prezentat oferta de achiziție a Europcar autorităților de supraveghere a piețelor financiare din Franța
scris 21 sep 2021

Un  consorțiu format din Volkswagen AG și companiile Attestor și Pon Holdings a făcut oficial oferta de preluare a Europcar, aceasta fiind prezentată Autorității Franceze pentru Piețele Financiare (AMF).

Achiziția grupului de rent-a-car Europcar merge mai departe, după ce oferta de preluare fusese discutată cu cei de la Europcor. Acum, VW și partenerii săi din cadrul Green Mobility Holding SA au precizat că au înaintat oferta autorității franceze AMF. Potrivit legislației franceze, oferta trebuie declarată conformă de către Autoritatea pentru Piețele Financiare (AMF) înainte de a fi acceptată.

Urmărește-ne și pe Google News

Cei doi parteneri ai VW Group în cadrul consorțiului sunt Attestor, o companie de administrare a activelor cu sediul în Londra, specializată în investiții pe termen lung, în special în companii aflate în tranziție, și Pon Holdings BV, una dintre cele mai mari companii de familie din Olanda, cu activități ca grup de mobilitate, având 14.000 de angajați.

Consorțiul condus de VW AG a anunțat anterior că a început discuțiile cu Europcar, pe baza unei oferte de achiziție la 0,50 euro pe acțiune, cu o posibilă majorare la 0,51 euro, dacă mai mult de 90% din capitalul social și drepturile de vot sunt transferate în urma tranzacției. Europcar a anunțat că board-ul companiei a recomandat acceptarea ofertei. Prețul oferit este cu 27% peste prețul de închidere din 22 iunie 2021, de 0,39 euro, din ultima zi înainte de începere a primelor discuții, făcute publice.

FOTO Citroen lansează un nou C3, pentru a se bate cu Sandero pe piețele emergente CITEȘTE ȘI FOTO Citroen lansează un nou C3, pentru a se bate cu Sandero pe piețele emergente

Tranzacția propusă a fost aprobată de Consiliul de Supraveghere al Volkswagen AG într-o ședință extraordinară.

 „Construirea unei platforme de mobilitate de top este o prioritate-cheie a strategiei NEW AUTO pe care am anunțat-o. Cu capacitățile sale avansate de gestionare a flotei și rețeaua puternică de stații, Europcar va contribui la accelerarea atingerii de către Volkswagen a obiectivelor sale ambițioase de servicii de mobilitate”, a declarat Herbert Diess, CEO Volkswagen Group.

Potrivit informațiilor prezentate în ofertă, VW este reprezentată în cadrul consorțiului de Volkswagen Finance Luxemburg, societate anonimă, deținută integral de VW AG, care controlează 66% din capitalul ofertantului și din drepturile de vot. Cei de la Attestor dețin 27% din capital, prin Trinity Investments, companie irlandeză, iar Pon, companie olandeză, controlează un pachet de 7%. Trinity se numără deja printre acționarii Europcar, cu 12,79% din acțiuni. Ceilalți doi mari acționari ai companiei de car-sharing sunt Anchorage Capital Group LLC, cu 24,9%, și Marathon Asset Management, cu 10,76%. Alte patru companii, fonduri de investiții, dețin pachete între 3 și 6 procente. Cel mai mare pachet de acțiuni al Europcar, 31,36%, este deținut de investitori diverși, cu procente mai mici.

În motivația de achiziție, prezentată autorităților franceze, consorțiul condus de VW precizează că „aceasta va permite Europcar Mobility Group să satisfacă așteptările clienților pe o piață semnificativ schimbată, cu un apetit în creștere pentru noi și inovative soluții de mobilitate „la cerere”, precum abonamentele și diferite modele de sharing”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw europcar
preluare europcar
consortiu vw europcar