Circulația în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, redeschisă

Circulația în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, redeschisă

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

scris 20 ian 2024

Circulația rutieră în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, din județul Satu Mare, blocată din cauza protestelor fermierilor și transportatorilor, a fost redeschisă, astfel că TIR-urile au început să treacă prin vamă.

Potrivit Jandarmeriei Satu Mare, în perioada 18-20 ianuarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, cu sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările de protest ale fermierilor și transportatorilor din județul Satu Mare, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, jandarmii au acționat pentru siguranța participanților, prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială.

”În cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, colegii noștri au relaționat prin intermediul echipelor de dialog, permanent cu protestatarii, care s-au manifestat pașnic, în vederea deblocării traficului rutier pe Drumul Județean 1C, cu preponderență în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, dar și în proximitatea punctului de trecere a frontierei de la Urziceni pe Drumul Județean 1F. Ca urmare a deplasării vehiculelor staționate pe partea carosabilă care blocau circulația rutieră, a fost reluată activitatea de procesare a tirurilor care tranzitează vama Halmeu”, a transmis sursa citată.

În timpul protestelor, nu s-au produs incidente care să impună aplicarea de sancțiuni.

Protestele fermierilor și transportatorilor au continuat, vineri, și în județul Satu Mare, aproximativ 50 de utilaje fiind la Vama Halmeu. Autoritățile creaseră o bandă specială pentru autoturismele și camioanele care se întorc în Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
proteste
hamleu
vama
camioane
ucraina