ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate de RCA, pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone.
Prin utilizarea de către BAAR a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăși 9.000 de lei la clasa B0.
Camioanele de peste 16 tone au în prezent un tarif de referință RCA de 8.609 de lei.
În plus, se va permite plata în rate a RCA, dar și posibilitatea suspendării poliței cât timp autovehiculul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive.
Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF, pe perioada în care se află în vigoare prevederile HG nr.1326/2023.
VEZI AICI ȘI ULTIMA ORĂ - LISTA Schimbări ale polițelor RCA, prețul va fi redus pentru unele categorii. Care sunt propunerile ASF
CITEȘTE ȘI Val de amenzi pentru Groupama, noul lider RCA. UPDATE Mesajul companieiAnterior a fost anunțat că organizațiile patronale din transporturi au discutat cu ASF noi propuneri pentru reducerea prețurilor RCA, iar Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) va avansa o nouă formulă de calcul, prin reducere, a tarifului recomandat pentru asigurații cu risc ridicat, în care sunt încadrate majoritatea autovehiculelor firmelor de transport.