Mercedes a transformat cel mai luxos model al său 4x4, off-roaderul de top G Klasse, în vehicul militar, dedicat operațiunilor speciale, militare sau umanitare. Mașinile vor fi expuse la Eurosatory 2026, unul dintre cele mai importante târguri de securitate din Europa, și vor fi propuse autorităților europene pentru aplicații guvernamentale.
Vehiculele bazate pe structura modelului G Klass, împreună cu vehicule bazate pe Sprinter, au fost transformate în premieră, în colaborare cu Tytan Technologies, în vehicule militare.
De asemenea, divizia Mercedes-Benz Energy va prezenta sistemele sale inteligente mobile de stocare a energiei, care oferă soluții scalabile pentru operațiuni descentralizate, de la microrețele până la alimentarea infrastructurii critice.
„Pacea, securitatea și libertatea sunt fundamentele societății noastre”, spune Michael Schiebe, director de producție al Mercedes, gândindu-se, probabil, la oportunitatea unor contracte consistente cu armatele din Europa.
Modelul G Klasse este recunoscut pentru capacitățile sale de rulare în medii dificile, pe teren accidentat, în zone inundate sau pe munte. Mercedes spun că, până acum, peste 74.000 de unități au efectuat misiuni de patrulare și legătură, operațiuni de răspuns în caz de dezastru și misiuni de pace. Vehiculele individuale implicate au atins o durată de viață de peste 30 de ani în condiții de utilizare solicitantă.
Mașina, care are o reputație excelentă în rândul pasionaților de off-road, a fost preparată de-a lungul anilor sub formă de ambulanță, vehicul de pompieri, vehicul de poliție sau de protecție a frontierelor, mașină radio sau stație mobilă de asistență tehnică, peste 60 de pachete diferite de echipamente fiind integrate de-a lungul anilor sub caroseria acestei mașini. Performanțele sale s-au bazat pe câteva repere tehnice: șasiul de tip scară, trei blocante diferențiale 100%, transmisia extremă pentru off-road și garda la sol de până la 241 de milimetri, permițând o capacitate de deplasare în pantă de până la 100%, o pantă laterală maximă de până la 28 de grade și o adâncime de trecere prin vad de până la 660 de milimetri. Motorul standard, un turbodiesel common-rail, atinge o autonomie de peste 600 de kilometri, chiar și cu combustibili sau kerosen de calitate inferioară.
Varianta G 350 d Station Wagon, cu masă totală autorizată mărită la 4,5 tone și o sarcină utilă de peste o tonă, este în mod special una dintre preferatele celor care au de realizat activități dificile. Inelele speciale de ancorare și recuperare din față și din spate permit atât transportul intern, cât și transportul extern cu elicopterul. Echipamentul opțional include o capotă accesibilă pentru încărcarea mai ușoară a portbagajului de plafon și inserții run-flat, care permit o călătorie suplimentară de până la 100 de kilometri în cazul deteriorării anvelopelor. În plus, Station Wagon 4.5 este disponibil cu iluminare cu infraroșu și opacă, inovatorul comutator de urgență EOSys, un pachet EMC împotriva impulsurilor de interferență electromagnetică și un sistem electric de 12/24 de volți. Cu acest echipament, varianta este potrivită pentru o varietate de aplicații: poliție militară, vehicule de comandă și radio, suport tactic și alte sarcini specializate.
La târgul de securitate Eurosatory, Mercedes-Benz va prezenta, de asemenea, în premieră modelul Wolf 2, ca exemplu pentru Station Wagon G Klasse, care a fost adoptat de Forțele Armate Germane ca vehicul radio și de comandă. Cu o masă totală autorizată de 4,5 tone și o sarcină utilă de peste o tonă, această variantă oferă condiții ideale pentru sarcini de transport, logistică și comandă. Este primul vehicul echipat standard cu noul sistem digital radio și de comandă D-LBO
Modelul permite și utilizarea de caroserii de la furnizori, cu o masă totală autorizată de 4,9 tone și o sarcină utilă de peste două tone - o combinație care permite o gamă largă de aplicații: transportoare de trupe, ambulanțe sau transportoare de echipamente. Montarea caroseriei în 4 puncte asigură o distribuție optimă a greutății și instalarea sigură a sistemelor specializate. Echipamentele speciale opționale, cum ar fi pregătirea troliului, controlul vitezei și suporturile specializate pentru caroserii, ajută producătorii de caroserii în realizarea scenariilor complexe de desfășurare. Cu cuplajul de remorcă NATO, poate tracta o remorcă de până la 3,5 tone.
Divizia Mercedes-Benz Vans va prezenta la târg și modelul Sprinter 4x4 care permite o gamă largă de aplicații militare. Mașina are tracțiune integrală cu frânare diferențială electronică integrată din fabrică, gardă la sol mare, motor diesel de 2 litri cu o putere de 140 kW și transmisie automată.
Colaborarea cu Tytan Technologies aduce și un sistem format dinntr-un Sprinter și un G Klasse, care permite lansarea de drone de supraveghere și interceptoare.




















