Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că primii kilometri din Autostrada Moldovei (A7) vor fi deschiși circulației anul viitor.
„Legat de A7, eu cred, așa cum cum văd că se desfășoară lucrările, că vom avea primii kilometri buni de autostradă pe care se va circula la anul, ceea ce ar reprezenta totuși un record. Mi-aș dori să fie cât mai mulți kilometri. În primul rând, sunt loturile care au fost primele semnate, cele de la Ploiești spre Buzău, sunt două loturi din trei, dar modul în care se lucrează de la Buzău în sus, în nord, până spre Pașcani este lăudabil și este de menționat", a spus ministrul, după întâlnirea de lucru cu premierul Marcel Ciolacu, informează Agerpres.
Oficialul a subliniat că pe teritoriul României autostrada nu se termină la Pașcani, ci la Siret, iar anul acesta va fi scos la licitație, 100%, lotul Pașcani-Suceava și posibil și Suceava-Siret.
„Deci sunt lucruri și proiecte care vor continua în același ritm", a punctat Grindeanu.
Pe de altă parte, ministrul a ținut să precizeze că în portul Constanța, pe Programul Operațional de Transport, în exercițiul bugetar 2021-2027, pe tot ce înseamnă infrastructură feroviară în port și în jurul portului, sunt proiecte de aproximativ un miliard de euro.
„De ce am considerat necesar să facem acest lucru? Pentru că trebuie să creștem capacitatea operațională a portului Constanța", a menționat Sorin Grindeanu.
Luna trecută, oficialul din Transporturi anunța că a fost desemnat constructorul ultimului dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei A7. După reevaluarea ofertelor și după respingerea contestației de către Curtea de Apel București, CNAIR a desemnat câștigătorul contractului pentru Lotul 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploiești-Buzău (secțiune a A7).”, a anunțat ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit oficialului, după semnarea contractului, constructorul turc va avea la dispoziție 1,15 miliarde de lei (fără TVA) și 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor și deschiderea circulației pe cei 13,9 km.
CITEȘTE ȘI Dan Ștefan, Autonom, preia președinția Asociației Societăților de Leasing OperaționalPe acest lot urmează să fie construite inclusiv 8 poduri și un pasaj cu lungimea de 1,26 km.
La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Asociația Pro Infrastructură (API) anunța că CNAIR va trebui să reevalueze ofertele de pe lotul al treilea al sectorului Ploiești – Buzău, de pe Autostrada Moldovei, în urma unei contestații a firmei Danlin.
„Situația se complică pe Autostrada A7 Ploiești-Buzău lot 3. În 26.01.2023 Curtea de Apel București (CAB) a decis menținerea hotărârii CNSC și a admis contestația celor de la Danlin pe cei 13,9 kilometri ai A7 dintre Spătaru (Buzău Sud-Vest) și nodul cu DN2B spre Brăila (Buzău Sud-Est).”, au transmis reprezentanții API pe pagina de Facebook.
Conform acestora, licitația a fost lansată în data de 01.06.2021, ofertele au fost depuse în 16.09.2021 și primul câștigător, Trameco, a fost desemnat în 07.03.2022. Acesta a fost contestat de trei competitori, iar doi dintre ei au avut câștig de cauză.
După prima reevaluare, în 27.10.2022 a fost dat un nou câștigător: Nurol. Dar turcii au fost contestați de Danlin și de Tefken, iar CNSC a admis acțiunea celor de la Danlin. Așa că s-a mers la CAB, iar judecătorii au dat pe 26 ianuarie decizia definitivă: CNAIR trebuie să reevalueze ofertele Danlin și Nurol, explica Asociația.