Fiecare membru al Board-ului Lufthansa va primi ca bonus câteva milioane de euro pentru 2021 și 2022, chiar dacă operatorul aerian german a primit în acea perioadă ajutor de stat, a anunțat publicația Handelsblatt, transmite Reuters.
Consiliul de supervizare al Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a aprobat plățile la o reuniune care a avut loc la începutul acestei luni. Totuși, unii reprezentanți ai angajaților au votat contra plăților, deoarece ar încălca condițiile pachetului de salvare, susține Handelsblatt, citând surse din companie.
Fondul de stabilizare economică al Guvernului Germaniei a salvat Lufthansa de la faliment în timpul pandemiei cu un pachet de sprijin în valoare totală de 9 miliarde de euro. În septembrie, autoritățile de la Berlin au vândut toate acțiunile pe care le mai dețineau la Lufthansa, scrie Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Lufthansa a declarat pentru Handelsblatt că banii nu vor fi plătiți până în 2025, cu condiția ca totul să meargă bine până atunci, ceea ce înseamnă că plățile nu vor fi retroactive, ci parte a unui bonus pe termen lung.
Un purtător de cuvânt al Lufthansa nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informațiile publicate de Handelsblatt.
La fel ca restul transportatorilor aerieni, Lufthansa suferă de pe urma unei penurii de angajați, după ce numeroși salariați ai companiilor aeriene au părăsit definitiv sectorul după pandemie. Chiar și Lufthansa a eliminat 30.000 de posturi între 2020 ș 2021, din cauza crizei provocate de pandemie.
În prezent, grupul german, care pe lângă Lufthansa deține și companiile Austrian, Swiss, Eurowings și Brussels Airlines, profită de o relansare puternică a traficului aerian și în doilea trimestru al acestui an a realizat primul său profit trimestrial din ultimii doi ani.