BMW crește estimările pentru profitul din 2021, după trei trimestre

BMW crește estimările pentru profitul din 2021, după trei trimestre
scris 1 oct 2021

BMW Group a anunțat, la finalul lunii septembrie și al celui de-al treilea trimestru, că își majorează coridorul pentru marja EBIT a segmentului auto,

BMW AG, compania bavareză care deține mărcile BMW, MINI și Rolls Royce, a anunțat că estimările marjei de profit a companiei se măresc de la 7 - 9%, cât era intervalul anterior, la 9,5 – 10,5%, pentru finalul anului financiar 2021. În pus, coridorul pentru ROE (Return on Equity), pentru segmentul de servicii financiare a fost revizuit și el de la 17 – 20%, LA 20 – 23%.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania cu sediul în Munchen precizează că efectele crizei de semiconductori se resimt în producție și la capitolul livrări, însă efectele pozitive ale prețurilor pentru vehiculele noi și rulate vor compensa efectele negative ale volumelor de vânzări, în anul financiar curent.

Salonul auto din Geneva 2022, confirmat de organizatori CITEȘTE ȘI Salonul auto din Geneva 2022, confirmat de organizatori

„Efectele pozitive ale câștigurilor vori avea impact pozitiv asupra câștigurilor grupului înainte de taxe care rămân prognozate cu o creștere semnificativă. Fluxul de numerar în segmentul auto este de așteptat să fie în jur de 6,5 miliarde euro”, transmite compania.

BMW AG va publica raportul, până la data de 30 septembrie, în ziua de 3 noiembrie 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw profit
venituri bmw
rezultate bmw