Audi și Porsche vor construi platforme comune pentru viitoarele mașini

Audi și Porsche vor construi platforme comune pentru viitoarele mașini
scris 5 apr 2017

Cele două companii aparținând grupului Volkswagen, Porsche și Audi, au anunțat că au dat semnalul de start pentru colaborarea în domeniul arhitecturii vehiculelor viitoare.

Oliver Blume și Rupert Stadler, cei doi președinți ai board-urilor Porsche și Audi, au susținut declarații comune și au anunțat că mărcile pe care le reprezintă vor colabora mult mai strâns pentru „a contura mobilitatea viitorului împreună”.

Urmărește-ne și pe Google News

Dincolo de cuvinte, declarațiile celor doi înseamnă că vor fi dezvoltate mult mai intens platforme și tehnologii, lucru care, până acum, a fost o realitate, dar una despre care nu s-a vorbit și care s-a concretizat doar la o scară redusă. „Vom coopera oriunde va face sens. Dar vom fi, de asemenea, foarte atenți să menținem diferențele între brandurile moastre”, a ținut să precizeze Oliver Blume. „Un Porsche este întotdeauna un Porsche și va rămâne așa în viitor”, a mai spus acesta.

Cele două mărci au deja experiențe în comun, SUV-urile Porsche, care generează cea mai mare parte a vânzărilor acestei mărci, având la bază platforme dezvoltate împreună cu cei de la Audi.

Porsche: SUV-urile Cayenne și Macan au ajuns să genereze 70% din vânzări. Marca sportivă a prezentat raportul pe 2016 în realitate augmentată CITEȘTE ȘI Porsche: SUV-urile Cayenne și Macan au ajuns să genereze 70% din vânzări. Marca sportivă a prezentat raportul pe 2016 în realitate augmentată

Un risc al acestei colaborări a fost și va rămâne: imaginea exclusivistă a mărcii Porsche ar putea avea de suferit, dacă percepția publicului va fi reține doar informația că folosește platforme Audi. În sens invers, însă, va fi un câștig cert pentru Audi.

Potrivit comunicatului comun emis de cele două companii, proiectul de cooperare va viza mai multe arii de lucru: arhitectura vehiculului, module și componente. Fiecare domeniu va fi condus de câte un reprezentant al fiecărei mărci. 

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
porsche