Audi a confirmat lansarea SUV-ului Q4 în 2019

Audi a confirmat lansarea SUV-ului Q4 în 2019
scris 16 mar 2017

Producătorul german premium Audi, parte a grupului VW, a confirmat SUV-ul Q4, un model care va completa gama deja extinsă de crossovere. Acesta a fost prezentat odată cu bilanțul companiei pe anul 2016.

Deși era un model despre care s-a vorbit de-a lungul ultimilor ani, este pentru prima dată când Audi anunță în mod oficial că va construi un „sporty compact utility vehicle”, cu numele Q4. Acesta este prevăzut să fie lansat în 2019, astfel că anul viitor putem vedea un concept care să poarte cele mai multe dintre reperele estetice și tehnice ale viitorului model. Anul viitor urmează să fie lansat Q8, prezentat deocamdată sub formă de concept, acesta fiind, practic, versiunea la scară mărită a lui Q4. Ambele fac parte din categoria SUV-urilor sport, pe care a inaugurat-o BMW X6 cu mulți ani în urmă.

Urmărește-ne și pe Google News
PSA Group a prezentat DS 7 Crossback, un SUV concurent pentru Audi, BMW și Mercedes CITEȘTE ȘI PSA Group a prezentat DS 7 Crossback, un SUV concurent pentru Audi, BMW și Mercedes

Există speculații care vorbesc despre o asemănare a lui Q4 cu ceea ce a fost conceptul TT Offroad, confirmate chiar de CEO-ul Audi, Rupert Stadler. „Am oferit un preview al acestui tip de vehicul cu Audi TT Offroad Concept, cu trei ani în urmă” a spus Stadler în cadrul conferinței de prezentare a bilanțului Audi AG.

Din punct de vedere al dimensiunilor, Q4 ar trebui să fie pe aceeași platformă compactă pe care o utilizează Q5, MQB, având însă o formă de tip shooting brake. Principalii săi rivali vor fi BMW X4, Range Rover Evoque și Porsche Macan.

În acest moment, Audi are SUV-uri și crossovere începând de la micul Q2, apoi Q3, Q5, Q7, se pregătește Q8 și apoi Q4. 

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
q4
suv
tt