Audi schimbă directorul uzinei din Bruxelles, pentru a pune punct pentru moment scandalului. Închiderea fabricii rămâne de actualitate

Audi schimbă directorul uzinei din Bruxelles, pentru a pune punct pentru moment scandalului. Închiderea fabricii rămâne de actualitate
scris 4 sep 2024

Marca Audi a schimbat directorul uzinei din Bruxelles, amenințată cu închiderea, după ce pauza de vară s-a încheiat cu scandal, prin refuzul de a se întoarce la lucru al angajaților.

Volker Germann, directorul uzinei Audi din Bruxelles, a fost schimbat din funcție, după cum a anunțat compania Audi AG, subsidiară a VW Group. În locul său a fost numit Thomas Bogus, cel care a coordonat în ultima perioadă ca project manager toate unitățile de producție pentru mașini electrice din Europa și China.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO România lansează un drum expres spre Ungaria CITEȘTE ȘI FOTO România lansează un drum expres spre Ungaria
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Schimbarea vine pe fondul conflictului profund dintre managementul uzinei și angajați, după ce VW Group și Audi au anunțat că este necesară restructurarea activității din capitala Belgiei și foarte posibilă închiderea acesteia, ca urmare a cererii tot mai scăzute pentru mașinile electrice, inclusiv pentru Q8 e-tron, mașina fabricată în Bruxelles.

După vacanța de vară, specifică uzinelor auto, care în august intră într-o perioadă de concedii și de reparații, angajații au refuzat să revină la lucru, motivând că sunt nemulțumiți de intențiile conducerii de închidere a fabricii și de negocierile privind restructurarea. A existat inclusiv posibilitatea ca uzina să nu mai producă deloc, în cazul în care angajații nu ajung la un consens cu managementul, astffel că schimbarea directorului a fost singura soluție care să detensioneze situația.

FOTO Umbrărescu primește de la stat un nou contract de autostrăzi CITEȘTE ȘI FOTO Umbrărescu primește de la stat un nou contract de autostrăzi

Acum, Thomas Bogus are o misiune dificilă, de a reporni fabrica și de a găsi, eventual, soluții pentru ca producția lui Q8 e-tron să continue în condiții de profitabilitate.

 „Cu mulți ani de experiență în rețeaua internațională de producție Audi și înțelegerea sa profundă a procesului de producție în ansamblu, Thomas Bogus a lansat cu succes multe serii de modele. În calitate de director de fabrică, va conduce cu atenție uzina de la Bruxelles în această perioadă dificilă”, spune Gerd Walker, membru al consiliului de producție și logistică al AUDI AG.

Bogus lucrează din 2002 la Audi, unde a fost repsonsabil de ingineria industrială, s-a ocupat de modernizarea producției în uzina din Bruxelles și a condus diverite activități în uzinele din Neckarsulm și Martorell.

FOTO Leapmotor deschide vânzările în România pentru primele două modele, prin Autoitalia, importatorul FIAT. Când vor fi anunțate prețurile pentru concurentul Spring CITEȘTE ȘI FOTO Leapmotor deschide vânzările în România pentru primele două modele, prin Autoitalia, importatorul FIAT. Când vor fi anunțate prețurile pentru concurentul Spring

Volker Germann nu a primit deocamdată altă funcție în cadrul grupului, semn că decizia de înlocuire a fost luată intempestiv, într-un moment de presiune.

„Cu experiența sa în producție și experiența internațională în grupul Volkswagen și Audi, Volker Germann a fost implicat îndeaproape în trecerea la mobilitatea electrică de la sediul de la Bruxelles. Îi mulțumim pentru eforturile sale neobosite și pentru angajamentul său personal în fabrică”, spune Gerd Walker.

În iulie, Consiliul de Administrație al Audi Bruxelles a informat despre intenția  de restructurare a uzinei și a început procesul de informare și consultare în conformitate cu legislația belgiană, inclusiv pentru găsirea de soluții.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi bruxelles
uzina audi
q8 e-tron