Audi pornește prima uzină, în Ungaria, peste câteva zile

Audi pornește prima uzină, în Ungaria, peste câteva zile
scris 10 apr 2020

Audi vrea să repornească activitatea la uzina din Gyor, Ungaria, imediat după Paștele catolic, pentru a începe producția de componente necesare celorlalte fabrici ale mărcii din Europa.

Marca premium a grupului Volkswagen face primii pași pentru repornirea activității în Europa. Compania și-a chemat la serviciu angajații din Germania și din celelalte țări europene începând cu 20 aprilie. Dar uzinele în care sunt produse automobilele Audi au nevoie de componente. Din acest motiv, uzina Audi din Gyor va începe producția chiar după Paștele catolic, pe 14 aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News

Planul inițial prevedea ca liniile de producție să fie repornite pe 19 aprilie, dar primii angajați vor veni treptat începând de marți.  Mónika Czechmeister, purtător de cuvânt al uzinei, a declarat că au fost făcute toate pregătirile pentru ca producția să poată începe săptămâna viitoare. Audi a pregătit broșuri cu instrucțiuni pentru angajați, urmând să fie luate măsuri speciale de dezinfectare și de igienă, inclusiv de distanțare a locurilor individuale de muncă.

„Pentru noi, menținerea sănătății angajaților noștri este primordială. Facem tot posibilul pentru a proteja sănătatea angajaților noștri prin deciziile noastre responsabile și prin acțiuni constante în toate domeniile. În același timp, este esențial să ne menținem afacerile și să păstrăm capacitatea de a acționa” a declarat  Alfons Dintner , director Audi Ungaria.

Volkswagen a negociat cu sindicatele salariile pentru următoarele opt luni. Angajații vor avea dreptul la un concediu sabatic, de șase luni, dacă recuperează ulterior zilele CITEȘTE ȘI Volkswagen a negociat cu sindicatele salariile pentru următoarele opt luni. Angajații vor avea dreptul la un concediu sabatic, de șase luni, dacă recuperează ulterior zilele

Anul trecut, în Győr au fost construite un număr de 1.968.742 de motoare, iar pe linia de producție a automobilelor au fost asamblate 164.817 de unități. Uzina Audi din Gyor livrează motoare și pentru alte mărci din cadrul Volkswagen Group. Numărul de angajați ai Audi Gyor se ridică la circa 12.800 de persoane.

Celelalte fabrici Audi din Europa sunt planificate să înceapă activitatea pe 20 aprilie (Neckarsulm și Bruxelles) și pe 27 aprilie (Ingolstadt).

În Europa, doar Kia a repornit activitatea în Zilina, Slovacia, cei mai mulți constructori având în plan să repornească fabricile după 20 aprilie. Cele două uzine românești, Dacia și Ford, și-au propus să repornească pe 4 mai, însă la Mioveni vor veni deja la serviciu primii muncitori încă din 21 aprilie, pe bază de voluntariat.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi gyor
audi ungaria
audi reporneste uzina ungaria
fabrica audi motoare