Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a depășit VW Group și Toyota, după 3 trimestre

Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a depășit VW Group și Toyota, după 3 trimestre
scris 30 oct 2017

Alianța Renault - Nissan – Mitsubishi este oficial cel mai mare constructor de automobile, după trei trimestre, potrivit rezultatelor anunțate de cele trei companii, pentru luna septembrie.

Cele două companii japoneze membre ale Alianței au anunțat pe 30 octombrie volumele de vânzări din acest an, după ce Renault le anunțase anterior pe ale sale. Calculele făcute de noi pe baza acestor cifre arată că Alianța Renault –Nissan – Mitsubishi a depșit VW Group cu aproximativ 200.000 de vehicule vândute în acest an. Nissan a înregistrat 2,78 milioane de vehicule în primul semestru al anului fiscal 2017 (aprilie – septembrie), la care se adaugă cele 1,63 milioane de vehicule vândute în primul trimestru calendaristic din 2017. În total, 4,42 milioane de vehicule vândute de Nissan.

Urmărește-ne și pe Google News

Mitsubishi, controlată acum de Nissan, a înregistrat 832.000 de autovehicule vândute de la începutul anului, astfel că vânzările celor două companii japoneze ale Alianței se ridică la 5,26 milioane de vehicule în intervalul ianuarie – septembrie.

Partea franceză a Alianței, Renault Group, care include Renault, Dacia, Lada și Samsung Motors, a raportat vânzări de 866.233 vehicule în trimestrul al treilea, creștere de 9,4%, la care se adaugă cele 1,87 milioane de vehicule din prima jumătate a anului (10,4% mai multe). În total, 2,74 milioane de vehicule vândute, cu 10,1% mai multe decât anul trecut. În total, Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a cumulat pe cele trei trimestre din 2017 8 milioane de vehicule vândute la nivel global.

Volkswagen Group face uitate scandalurile: după 9 luni, creștere impresionantă a veniturilor, profitului și lichidităților CITEȘTE ȘI Volkswagen Group face uitate scandalurile: după 9 luni, creștere impresionantă a veniturilor, profitului și lichidităților

Principalii concurenți ai Alianței sunt cei de la Volkswagen Group, care au raportat săptămâna trecută 7,8 milioane de vehicule vândute în 2017, o creștere de 2,6%, după o lună septembrie de excepție, în care a fost depășit pentru prima dată pragul de 1 milion de vehicule vândute.

Ceilalți competitori sunt japonezii de la Toyota, care au raportat un volum total de 7,74 milioane de vehicule vândute în anul calendaristic 2017 (ianuarie – septembrie), după o creștere de 3 procente față de 2016.

Dacă între locurile 2 și 3 s-ar putea produce schimbări, în funcție de vânzările de la finalul anului, este greu de crezut că VW ar putea recupera diferența de circa 200.000 de vehicule, ce îi desparte de primul loc.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
nissan
mitsubishi
vw
toyota