Grupul aeronautic european Airbus a lansat un plan de îmbunătățire a performanței, ce include reduceri de costuri și înghețarea numărului de angajați la divizia care fabrică avioane, după recentele revizuiri în scădere ale obiectivelor privind producția de avioane, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Având numele de cod "LEAD!", noua inițiativă ar urma să rezolve urgent problema creșterii costurilor unitare, care au accelerat comparativ cu veniturile unitare, dar și problemele legate de productivitate, în condițiile în care Airbus ar urma probabil să facă față redresării rivalei americane Boeing, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Unele poziții ar putea dispărea, iar numărul total de locuri de muncă va fi plafonat, dar compania nu are în vedere un plan oficial de disponibilizări, ar fi indicat directorul comercial al grupului aeronautic european, Christian Scherer, într-o scrisoare către angajați, susțin sursele.
Costurile vor fi analizate "fără tabuuri", dar nu va fi modificată strategia, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Airbus nu a dorit să comenteze informația, dar a confirmat existența planului de îmbunătățire a performanței.
"În contextul presiunilor continue din lanțul de aprovizionare, precum și a situației economice complexe, există necesitatea concentrării eforturilor noastre către elementele fundamentale", a precizat oficialul Airbus.