O companie germană a prezentat un nou automobil electric, pe care vrea să-l lanseze în Europa. Este produs în China și costă mai puțin decât Dacia Spring. Mașina a apărut deja în România, conform datelor Profit.ro, și este importată de o companie locală din Prahova, dar nu este clar cum poate fi cumpărată.
Automobilul Avantier C, produs de Cenntro, a fost prezentat de importatorul german Heidtmann Mobility, care este specializat în comercializarea de automobile de mici dimensiuni, ca o soluție foarte ieftină de transport urban, cu poluare zero și costuri de achiziție foarte mici. Noul model are un preț de 14.500 de euro, este fabricat în China și are o autonomie de numai 180 km. Aceeași mașină a fost prezentată în România, la finalul anului trecut, fiind vândută cu prețul de 15.500 de euro.
În Germania, vânzătorul oferă bonusuri clienților care cumpără minim 20 de bucăți, dar deocamdată se află în stadiul de identificare a unei rețele de distribuție.
Mașina a fost introdusă deja în România, de un importator local al companiei chineze Cenntro, care vinde și o serie de vehicule utilitare cu propulsie electrică.
Modelul chinezesc propus are un design destul de neatrăgător, cu forme pătrate și fără niciun pic de aerodinamică, dar încearcă să atragă cu raportul spațiu/preț.
„Ne-am propus să ajungem la 150 de dealeri în următorii doi ani”, spun reprezentanții companiei importatoare, care a început deja să semneze contracte cu primii dealeri. Condițiile de bază sunt existența unui showroom și a unui service care să poată repara vehicule electrice. Investițiile cerute sunt minime: 5000 de euro în amenajarea showroom-ului. La ele se adaugă mașinile ce vor fi prezente în showroom.
Ținta de vânzări în primul an este de 80 de vehicule pe an, pentru fiecare dealer intrat în rețea, pentru care oferă comisioane de peste 10%. Centrul logisitic pentru piese de schimb va fi funcțional în Polonia.
CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Renault a prezentat „Dusterul de lux”, cu motor hibridÎn România, mașina este vândută împreună cu mai multe vehicule comerciale, de asemenea tot electrice, de o firmă care nu a avut până în urmă cu un an activități ieșite din comun, având, în 2022, o cifră de afaceri de 32.000 de euro și o pierdere de 9.500 de euro.
Modelul Avantier are o lungime de 2,98 metri, un ampatament de 1,96 metri și o gardă la sol de numai 12 cm. Mașina are doar 2 locuri, iar motorul său are doar 20 kW, fiind alimentat de bateria de 13,9 kWh, care oferă o autonomie de 182 km. Încărcarea se face în 8 ore, la o rețea normală de 220 volți.