Românii își falsifică propriile produse tradiționale

Românii își falsifică propriile produse tradiționale

Foto arhivă la o ceremonie de înmânare a unor avize organizată la Ministerul Agriculturii

scris 15 mar 2017

Aproximativ o cincime din produsele comercializate în România sub titulatura de produse tradiționale sunt falsificate sau nu respectă parametrii prevăzuți în specificațiile tehnice care au stat la baza emiterii atestatului de produs tradițional, reiese dintr-un document al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Concluzia este rezultatul unui control efectuat de ANPC în domeniul produselor tradiționale efectuat în cursul anului trecut, în cadrul căruia a fost verificată o cantitate de circa 38 tone produse alimentare vândute sub titulatura de produse tradiționale, din care 7,4 tone (19,5%) nu se încadrau în prevederile legale.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit legislației, produsul tradițional este un produs alimentar fabricat pe teritoriul național pentru care sunt utilizate materii prime locale, care nu are în compoziție aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii.

Potrivit documentului citat, au fost controlați 240 operatori economici, la nu mai puțin de 122 dintre aceștia (51%) fiind constatate deficiente.

În urma controlului, ANPC a decis oprirea temporară de la comercializare a circa 6.912 kg produse alimentare, în valoare de 68.257 lei până la remedierea neconformităților constatate și oprirea definitivă de la comercializare a 16 kg în valoare de 387 lei, care prezentau data durabilității minimale depășită sau caracteristici care le făceau improprii consumului uman.

Inspectorii Fiscului au declanșat verifcări privind publicitatea înșelătoare la sute de firme care vând alimente, băuturi și tutun. Urmează farmaciile și agențiile de turism CITEȘTE ȘI Inspectorii Fiscului au declanșat verifcări privind publicitatea înșelătoare la sute de firme care vând alimente, băuturi și tutun. Urmează farmaciile și agențiile de turism

Totodată, ANPC a aplicat 145 sancțiuni contravenționale dintre care 63 avertismente și 82 amenzi contravenționale în valoare de 307.800 lei.

Măsurile luate de ANPC au fost motivate prin faptul că produsele comercializate la alți parametri decât cei prevăzuți în specificațiile tehnice care au stat la baza emiterii atestatului și prin lipsa înscrierii logo-ului național, sigla care certifică că produsul este atestat tradițional, sau a afișării atestatului de produs tradițional.

Mai multe produse au fost identificate ca fiind etichetate cu termenul "tradițional" fără ca produsele să fie atestate și înregistrate de M.A.D.R. ca fiind produse tradiționale.

Au fost identificate și neconcordanțe între informațiile înscrise pe etichete și cele afișate la raft.

FOTO&VIDEO Un start-up american a ridicat o casă cu ajutorul unei imprimante 3D mobilă în doar 24 ore. Costul total – 10.000 dolari CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Un start-up american a ridicat o casă cu ajutorul unei imprimante 3D mobilă în doar 24 ore. Costul total – 10.000 dolari

Potrivit Ordinului 724/1082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, nerespectarea condițiilor și criteriilor pentru atestarea produselor tradiționale atrage luarea de măsuri administrative prin anularea atestatului de produs tradițional, radierea din Registrul Național al Produselor Tradiționale (RNPT) și retragerea logoului de către personalul structurii de specialitate din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma notificării trimise de către direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau Ministerul Sănătății.

Registrul Național al Produselor Tradiționale cuprinde 571 de produse, din care 57 au fost înregistrate în 2016. În 2015, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) acordase, 204 de atestate pentru ”produse tradiționale”. Producătorii sunt fie persoane juridice sau fizice, fie persoane fizice autorizate, fie întreprinderi familiale. În 2015

viewscnt
Afla mai multe despre
produse
traditionale
falsificate
anpc