La inițiativa Ministerului Agriculturii, Guvernul a adoptat o Hotărâre privind ”reacordarea recunoașterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigații sau a părților de amenajări de irigații”.
E vorba de 155 de astfel de amenajări, care au pierdut acest caracter de utilitate publică începând cu anii 90, a explicat pentru CursDeGuvernare prof. dr. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii între 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, și 2010-2012, în Guvernul Boc.
Guvernul a completat o Hotărâre emisă în 2016 – adică în urmă cu 6 ani – care aproba Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, introducând în acest program cele 155 de amenajări dar și o secțiune de 23 de km din Canalul magistral Siret – Bărăgan, proiect aprobat în 1986 de Nicolae Ceaușescu.
Deciziile de miercuri încearcă să dea substanță anunțurilor făcute de actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, potrivit căruia, pe fondul secetei accentuate, România va demara un ambițios program de refacere a sistemelor naționale de irigații.
Mitul salvator al canalului Siret – Bărăgan
Mult visatul canal de irigații Siret – Bărăgan, care ar trebui să aducă apă pentru mai mult de jumătate de milion de hectare din Câmpia Română, nu are un studiu de fezabilitate util nici după deceniile de când a fost lansată ideea magistralei de 198 de kilometri și după mai multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern.
Doar primii din cei 198 de km. prognozați, doar 5,7 kilometri sunt operabili, iar pentru rest există doar o „notă conceptuală”, privind „reabilitarea” a 14,57 kilometri, care spune că doar acest segment ar costa 259 milioane de lei cu TVA, potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
Ar mai fi anumite „studii tehnico-economice”, cel puțin unul vechi din 1986, când s-a decis oficial începerea lucrărilor, dar nu și documente pe baza cărora să se poată aloca finanțări în zilele noastre.
Pentru ca magistrala Siret-Bărăgan să fie funcțională numai în această etapă 1 de realizare, ar fi nevoie de alte peste 510 milioane de euro investite în 4 sisteme de irigații locale și în reabilitarea și racordarea altora 5 deja existente, potrivit unui studiu al Aquaproiect.
De unde bani pentru refacerea sistemelor de irigații
Ministrul Daea a declarat recent, la fel cum au făcut-o și diverși lideri PSD, că va cere Comisiei Europene renegocierea PNRR, cu scopul de a introduce irigațiile în planul de relansare românesc.
Probabil că semnalele de la Bruxelles n-au fost încurajatoare, Petre Daea anunțând acum 2 zile, citat de Agerpres: ”Eu nu aștept după PNRR. Obiectivul major pentru noi este acela de a face rețeaua principală de irigații cu banii statului pe care îi avem și avem aprobat prin lege acest program și în același timp avem și obligativitatea de a-l realiza”.
Nota de fundamentare care a însoțit HG de miercuri nu avansează nicio sumă necesară reabilitării sistemelor de irigații românești. Nota face doar referire la legea din 2015 care a stabilit măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, care stabilește prin dispozițiile art. III suma de 1,5 miliarde euro necesară pentru reabilitarea și/sau înființarea infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj.
Cele 1,5 miliarde euro menționate în legea din 2015 sunt alocate defalcat pe ani, până în 2027. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din această sumă totală au fost cheltuite până în prezent pentru implementarea programului de realilitare a sistemelor de irigații sub 200 milioane euro.
Nu este clar în acest moment dacă bugetul de stat poate asigura peste un miliard de euro pentru refacerea sistemelor de irigații.
În aceste condiții sunt șanse ca Programul de reabilitare al sistemelor de irigații să aibă o eficiență similară cu cea a Planului național de investiții proritare – obiectivele rămân aceleași în fiecare an dar nu există resursă bugeară pentru a finanța lucrările.
Istoric, datele arată: în 2018 s-au finalizat două obiective din Programul de reabilitare, de 26 de milioane de lei în total în județele Brăila și Călărași. În 2020 s-au finalizat patru obiective, 32,6 milioane de lei în total, în județele Brăila, Călărași și Teleorman, potrivit datelor ANIF.
Valeriu Tabără despre planurile lui Petre Daea: Nu poți pune în actualele condiții de climă proiectele lui Ceaușescu
Fostul ministru al Agriculturii a precizat că deciziile de retragere a caracterului de utilitate publică a sistemelor de irigații au devenit practică începând cu 1997. Iar ultimul HG cu acest caracter a fost emis în 2013.
Profesorul Valeriu Tabără este de acord cu principiul refacerii sistemelor de irigații românești, dar nu așa cum vrea să îl aplice actualul ministru al Agriculturii.
”Din punct de vedere al importanței, irigațiile sunt egale pentru România cu infrastructura de transport. Dar sistemele trebuie schimbate radical, sper să înțeleagă și colegul Daea cât nu e prea târziu.
În primul rând discutăm de modul de gestionare a apei – nu poți să pui acum în practică, în actualele condiții climaterice, proiecte gândite pe vremea lui Ceaușescu. De ani de zile le tot spun că lucrurile trebuie schimbate, că nu se mai poate merge pe aceleași tipuri de structuri.
Bine, poți să o faci așa, de formă, dar nu ajungem nicăieri, nu ajutăm agricultura cu nimic”, afirmă Valeriu Tabără, coleg de generație cu Petre Daea.
Irigațiile, ce-au fost și ce-au ajuns
Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare. În prezent, România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate.
În comparație cu dimensiunea de 500 de ha, considerată internațional ca sisteme de irigații mari, cele existente în România în 1989 erau considerate, în totalitatea lor, ca sisteme gigant. Din totalul de peste 100 de sisteme de irigații, aproape jumătate deserveau suprafețe egale sau mai mari de 50.000 ha.
În toate sistemele, aducțiunea apei se realiza prin canale deschise sau jgheaburi suspendate din beton armat și amenajări interioare- conducte îngropate sub presiune pe circa 80% din suprafața irigată.
Sistemele de irigații au început să se distrugă la scurt timp după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptușeau canalele de irigații.
În 2019, o Comisie parlamentară de anchetă estima la 15-16 miliarde euro pierderile din sistemul de îmbunătățiri funciare din România.
Asta în Condițiile în care un raport al Curții de Conturi din 2014 arăta că doar în 4 ani, respectiv perioada 2010-2013, ANIF a avut cheltuieli cu paza sistemelor de irigații de 25 milioane euro.
