Producătorii de șampanie din Franța au cerut o diminuare a cantității de struguri recoltate în acest an, după ce vânzările de șampanie au scăzut cu peste 15% în prima jumătate a acestui an, pe măsură ce consumatorii au strâns cureaua într-un context economic incert, transmite Reuters.
În primele șase luni ale acestui an, producătorii de șampanie din Franța au livrat un număr de 106,7 milioane de sticle de șampanie, în scădere cu 15,2% față de nivelul deosebit de ridicat înregistrat în aceiași perioadă a lui 2023 și aproape de nivelul din 2019, scrie Agerpres.
"Situația geopolitică și economică sumbră, precum și inflația generalizată, afectează consumul gospodăriilor. În plus, șampania continuă să sufere de pe urma consecințelor suprastocurilor făcute de retaileri în 2021 și 2022", a declarat David Chatillon, președintele organismului de lobby UMC, într-un comunicat emis de asociația producătorilor Comite Champagne.
Acest comitet susține că, în acest an, recolta de struguri din regiunea Champagne a avut de suferit de pe urma condițiilor nefavorabile, care au inclus îngheț, umezeală și mucegai. În aceste condiții, comitetul a fixat un plafon maxim de 10.000 de kilograme de struguri care pot fi culeși de pe un hectar de vie, în scădere față de un plafon de 11.400 de kilograme la hectar în 2023.
Spre deosebire de producția altor vinuri, majoritatea sticlelor de șampanie sunt un amestec din mai multe recolte de struguri, utilizând stocuri din anii precedenți. Aceste stocuri sunt refăcute în anii buni și asta poate compensa pentru recoltele slabe.
Nu este pentru prima dată când regiunea Champagne a suferit pierderi severe de pe urma combinației de îngheț și mucegai. În 2021, randamentul a scăzut cu 25% comparativ cu media multianuală în condițiile în care recolta a coborât la minimumul ultimilor 35 de ani.
CITEȘTE ȘI Singapore aprobă 16 specii de insecte comestibile pentru vânzare și consumCulesul strugurilor este așteptat să înceapă în jurul datei de 10-12 septembrie, în medie.
Spre deosebire de anul trecut, comitetul nu a venit cu prognoze privind vânzările și exporturile de șampanie pentru întregul an 2024.
În fiecare an, aproximativ 300 milioane sticle de șampanie franțuzească, care beneficiază de o indicație geografică strict controlată, sunt vândute în întreaga lume în timp ce alte peste un miliard sunt stocate în pivnițe, în așteptarea momentului adecvat pentru a fi savurate.