Compania brașoveană Carmolimp a investit circa 1,5 milioane de euro în dezvoltarea gamei de mici „Litălși” – un nou brand de mici românești. Deși produsul este destinat pieței din România, acesta va fi lansat la evenimentul ce va avea loc pe 16 iunie în New York, la „Romania Day” pe Broadway.
“E timpul sa ducem cele mai interesante produse tradiționale românești in inima unuia dintre cele mai populare orașe din lume – New Yorkul. Practic, vom închide Broadway pentru o zi și vom scoate în prim-plan cultura românească si tradiționalii mici.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Vrem să deschidem și o nouă piață pentru micii cu care noi suntem atât de obișnuiți, dar pe care americanii abia acum îi descoperă, însă ne vom axa pe dezvoltarea pe piața românească, care va fi baza acestui business.
În România vrem sa construim cel mai puternic brand de mici din piață, care vine la pachet cu un sistem de francizare si cu o aplicație de livrare si promovare a business-ului”, a spus Valentin Soneriu, director CarmOlimp.
“Nu este o demonstrație de forță, deși înțeleg ca așa pare. A pornit mai mult ca o glumă, din dorința de a face lucrurile altfel. Am fi fost dispuși să îi dăm și gratis, doar de dragul promovării”, adaugă acesta.
Evenimentul “Romania Day on Broadway” a debutat in anul 2000 si este la a XXIII-a ediție, fiind organizat In parteneriat cu Ambasada României din Statele Unite ale Americii, Consulatul General al României din New York și Institutul Cultural Roman.