Excepții de la interzicerea folosirii năvoadelor și a setcilor în Deltă, pe fondul nivelului scăzut al Dunării

Excepții de la interzicerea folosirii năvoadelor și a setcilor în Deltă, pe fondul nivelului scăzut al Dunării
scris 27 aug 2024

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) anunță unele excepții de la interzicerea folosirii năvoadelor și a setcilor în perimetrul RBDD, după ce Dunărea a scăzut sub cota de 50 de centimetri.

Astfel, legal, năvoadele nu pot fi folosite de pescari pe teritoriul RBDD în perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2024, inclusiv, însă, în complexul Razim-Sinoe, acestea sunt permise chiar și atunci când cota Dunării este mai mică de 50 de centimetri, în condițiile în care fluviul nu influențează nivelul apei din complex.

Urmărește-ne și pe Google News
Specula cu apă a luat amploare în Sicilia CITEȘTE ȘI Specula cu apă a luat amploare în Sicilia

În ceea ce privește utilizarea setcilor, atunci când Dunărea are o cotă sub 50 de centimetri în dreptul orașului Tulcea, este permisă folosirea celor cu mărimea ochiului plasei de cel puțin 70 de milimetri pe Dunăre, brațele sale, Dunărea Veche, în golful Musura și în meleaua Sfântu Gheorghe, scrie Agerpres.

De la finele săptămânii trecute, Dunărea a scăzut în portul Tulcea sub 50 de centimetri, potrivit datelor furnizate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos din Galați.

Marți dimineața, nivelul fluviului a fost de 45 de centimetri, în staționare față de ziua precedentă, iar tendința pentru următoarele zile este de scădere.

În Portul Tulcea, cel mai mic nivel al fluviului a fost înregistrat în anul 2003, atunci când cota Dunării a fost de 5 centimetri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
navod
delta dunarii