Bayer a majorat din nou oferta pentru preluarea Monsanto

Bayer a majorat din nou oferta pentru preluarea Monsanto
scris 6 sep 2016

Grupul german Bayer a majorat din nou oferta pentru preluarea rivalului american Monsanto, de la 125 dolari pe acțiune la 127,50 dolari pe acțiune, noua propunere evaluând cel mai mare producător de semințe din lume la peste 65 miliarde de dolari.

Aceasta este a treia ofertă înaintată de Bayer acționarilor Monsanto. Compania americană a respins precedentele două propuneri, care evaluau Monsanto la 62 miliarde de dolari, respectiv aproximativ 65 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, unii acționari Bayer s-au arătat nemulțumiți de suma propusă pentru achiziționarea Monsanto, fiind îngrijorați că tranzacția ar afecta activitatea companiei pe termen lung. 

Analiștii estimează că Monsanto nu va accepta un preț sub 130 dolari/acțiune, scrie Reuters.

Profitul Agricover Credit IFN a crescut cu 42% în primul semestru CITEȘTE ȘI Profitul Agricover Credit IFN a crescut cu 42% în primul semestru

Preluarea Monsanto ar oferi Bayer acces la piețele din SUA, America Latină și India, iar grupul german se așteaptă la sinergii totale de aproximativ 1,3 miliarde de euro în urma tranzacției, după al treilea an de activitate a entității combinate.

Bayer ocupă locul doi la nivel global pe piața erbicidelor, după Syngenta, cu o cotă de piață de 18%. Monsanto este lider pe piața semințelor, cu o cotă de piață de 26%. Americanii dețin în România o unitate de procesare a semințelor convenționale de porumb, la Sinești (Ialomița).

La începutul anului, Monsanto a anunțat că va renunța la 3.600 de angajați la nivel mondial, în contextul scăderii veniturilor, urmând să înregistreze costuri legate de restructurare de până la 1,2 miliarde. Potrivit companiei, concedierile nu vor afecta operațiunile din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
bayer
monsanto
oferta preluare