România riscă să piardă anual în jur de 80 de milioane de euro pe subvenții europene din cauza Brexit, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, într-o conferință de presă.
"Un prim calcul indică faptul că Marea Britanie contribuie anual cu 13 miliarde de euro la bugetul european, care în acest an este format din credite de angajament și credite de plată. Creditele de angajament sunt 144 miliarde de euro la bugetul european și putem face un calcul ce înseamnă retragerea a 13 miliarde de euro. Am verificat cu colegii de la Bruxelles și ar afecta cu circa 2-3 procente bugetul european pentru România", a precizat ministrul Agriculturii.
În opinia acestuia, reducerea nu se va aplica uniform și în mod sigur vor fi negocieri, însă din primele calcule reiese că România ar putea pierde anual circa 80 de milioane de euro.
"Nu este sigur că se va aplica uniform (reducerea n.r.) pentru că nu uitați că Dacian Cioloș a făcut un obiectiv din mandatul său de comisar pe agricultură: să reducă decalajul pe plăți directe la nivel european. Așa s-a și întâmplat. România, Polonia, Portugalia și țările baltice au primit o suplimentare, iar banii au fost tăiați din plățile directe de la nemți, de la francezi și de la alte state membre și s-au adăugat la bugetul național al României. Acum, nu pot să vă spun exact, vor fi negocieri rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar există un risc ca România să piardă anual până la 80 de milioane de euro", a subliniat șeful de la MADR.
Britanicii au votat pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană (Brexit) la Referendumul organizat în data de 23 iunie.
Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanților care s-au pronunțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.
Sursa: Agerpres