Legiuitorii din statul american New York au adoptat o lege care interzice armele în numeroase spații publice, inclusiv în Times Square, și cere ca solicitanții de permise de portarmă să-și dovedească abilitățile de a folosi o armă și de a-și pune la dispoziție conturile de social media pentru a fi evaluate, transmite Reuters.
Legea, aprobată în cadrul unei sesiuni de urgență a legislativului, a fost impusă după o decizie de referință a Curții Supreme, de săptămâna trecută, care a afectat legislația restrictivă din statul New York privind acordarea permiselor de portarmă. Majoritatea conservatoare din Curtea Supremă a decis pentru prima dată că actul fundamental al SUA, Constituția, acordă unui individ dreptul de a avea asupra sa arme în public pentru autoapărare în orice loc din țară, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Liderii democrați ai statului New York au deplâns decizia, declarând că va crește violența provocată de armele de foc dacă mai mulți oameni vor putea purta arme. Ei au recunoscut totodată că vor trebui să relaxeze reglementările privind permisele de portarmă, în vigoare de un secol, pentru a se conforma deciziei Curții Supreme, dar au încercat să mențină cât mai multe restricții cu putință în numele siguranței publice.
Curtea Supremă a SUA a decis că regimul anterior de acordare de permise de portarmă din New York, în vigoare din 1911, oferea oficialităților locale prea multe pârghii pentru a refuza emiterea unui astfel de permis.
Însă guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, o democrată care a cerut organizarea sesiunii extraordinare a legislativului, a amintit că reglementările privind permisele de portarmă din acest stat au făcut ca New Yorkul să aibă cea de-a cincea cea mai scăzută rată de decese provocate de armele de foc dintre cele 50 de state ale SUA.
"Statul nostru va continua să-i protejeze pe new-yorkezi, chiar în pofida acestei piedici din partea Curții Supreme. Poate că-și închipuie că ne pot schimba viețile din vârful pixului, dar avem și noi pixuri", a declarat ea, în cadrul unei conferințe de presă în capitala statului, Albany, în timp ce congresmenii dezbăteau legea.
Conform legislației adoptate vineri de statul New York, este considerată o infracțiune purtarea armelor într-o serie de locuri considerate sensibile, precum: clădiri guvernamentale, centre medicale, centre religioase, biblioteci, locuri de joacă, parcuri, grădini zoologice, școli, universități, tabere de vară, centre pentru diverse tipuri de dependență, centre pentru persoanele fără adăpost, cămine de bătrâni, transportul public, inclusiv în metroul new-yorkez, locuri unde se consumă alcool sau marihuana, muzee, teatre, stadioane, centre de votare și Times Square.
Legea adoptată - căreia i s-au opus reprezentanții republicani, însă democrații dețin majoritatea - urmează să intre în vigoare la 1 septembrie.