ULTIMA ORĂ DECIZIE Vânzarea băuturilor energizante către minori, inclusiv prin automate, interzisă. Amenzi de până la 30.000 lei și suspendarea activității

ULTIMA ORĂ DECIZIE Vânzarea băuturilor energizante către minori, inclusiv prin automate, interzisă. Amenzi de până la 30.000 lei și suspendarea activității
scris 20 feb 2024

Comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante minorilor vor constitui contravenție și vor fi sancționate cu amenzi de până la 30.000 lei, în special dacă astfel de fapte au loc în încinta unor unități de învățământ sau sănătate, putând duce, conform datelor analizate de Profit.ro, în caz de repetare, la suspendarea activității localului public.

Măsurile sunt incluse într-un proiect de lege, inițiat de PSD în decembrie anul trecut, adoptat acum de Parlament prin votul final al deputaților și care mai are nevoie doar să fie promulgat de șeful statului pentru a intra în vigoare.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important Liberalii inițiaseră anterior un proiect legislativ similar, adoptat de Senat încă din octombrie, prin care era interzisă nu doar vânzarea, ci și publicitatea, inclusiv online, pentru băuturile energizante. Proiectul nu a mai fost discutat, conform termenelor stabilite, de către deputați, fiind promovat în schimb proiectul adoptat acum.

De asemenea interesant O inițiativă similară a fost propusă în 2018 chiar la nivelul Guvernului, dar nici aceea nu a mai fost promovată. Potrivit acelui proiect, comercianților urma să le fi interzis să mai vândă băuturi energizante tinerilor care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani, fiind interzisă și vânzarea acestor băuturi prin intermediul aparatelor automate. Simultan, urma să fie interzisă comercializarea acestui tip de băuturi în unități sanitare, în incinta și la o distanță mai mică de 50 metri față de orice punct de acces în unități de învățământ, cu excepția universităților.

FOTO Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului fără obligația concediului și limitei de venit a fost respinsă, după ce PSD nu a fost de acord, iar Consiliul Legislativ a criticat măsura CITEȘTE ȘI FOTO Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului fără obligația concediului și limitei de venit a fost respinsă, după ce PSD nu a fost de acord, iar Consiliul Legislativ a criticat măsura

Noile interdicții și sancțiuni

Potrivit proiectului, va constitui contravenție ”comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante”.

Băuturi energizante sunt ”băuturile care conțin combinații variate de carbohidrați vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central”, mai prevede proiectul.

DOCUMENT Termenul în care contabilii trebuie să depună unele documente la Registrul Comerțului - extins CITEȘTE ȘI DOCUMENT Termenul în care contabilii trebuie să depună unele documente la Registrul Comerțului - extins

Amenzile pentru încălcarea acestei interdicții vor fi cuprinse între 5.000 și 20.000 lei, dar dacă faptele incriminate sunt săvârșite în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, sancțiunile aplicabile sunt amenzi de la 10.000 lei la 30.000 lei

În cazul repetării contravențiilor, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
băuturi
energizante
publicitate
online
școli
spitale
apropiere
interzice
interzisă
proiect